Cum au fost convinși germanii să renunțe la mașină și să plece în călătorie cu trenul

Data publicării:
tren german in gara
Numărul călătoriilor cu trenul pe distanţe mai mari de 30 de kilometri a crescut cu peste 25% în luna iunie, comparativ cu lunile anterioare. Foto: GettyImages

Introducerea unei oferte de călătorie cu transportul public la preţuri accesibile i-a determinat pe germani să renunţe la autoturisme în favoarea călătoriilor cu trenul, informează agenţia de presă DPA.

Conform datelor, numărul călătoriilor cu trenul pe distanţe mai mari de 30 de kilometri a crescut cu peste 25% în luna iunie, comparativ cu lunile anterioare. Aceasta în condiţiile în care începând cu data de 1 mai 2023 a fost pus în vânzare în Germania biletul lunar de 49 de euro pentru transportul public naţional.

Graţie unui „Deutschland-Ticket”, posesorul poate călători nelimitat cu trenul, autobuzul şi tramvaiul, pe distanţe scurte şi medii, la un cost mai mic decât în mod normal. Acest bilet vine în continuarea proiectului din vara anului trecut, când a fost introdus un bilet şi mai ieftin, de nouă euro pe lună, dar care putea să fie achiziţionat o singură dată, notează DPA, citată de Agerpres.

Prin acest plan naţional, autorităţile germane vor să reducă emisiile de CO2, făcând mai uşor şi mai accesibil pentru oameni să utilizeze transportul public în locul autoturismelor personale. Per total, ponderea călătoriilor cu trenul în transportul personal a crescut cu 2,5 puncte procentuale.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...