Viaţa în tabăra de sinistraţi. 28 de români dorm în corturi

Data publicării:
tabara sinistrati italia

În centrul Italiei, mii de oameni au rămas pe drumuri şi trăiesc un coşmar care e departe de final. Se tem că nu se vor mai putea întoarce niciodată în micile localităţi în care îşi duceau viaţa. E puţin probabil ca acolo să se mai poată reconstrui ceva. La fel s-a întâmaplat şi în L'Aquila, după cutremurul de acum şapte ani - cei care au rămas atunci fără case trăiesc şi acum în locuinţe temporare. 28 de români sunt în tabăra de sinistraţi instalată în apropierea de locul dezastrului. În 2015, în Amatrice locuiau 77 de familii de români.

Adrian Cojocaru, trimis special Digi24 în Italia: „Suntem în Sant Angelo, la o distanţă de 4 kilometri de Amatrice. Aici, autorităţile au reuşit să instaleze o tabară pentru oamenii care au rămas fără locuinţe după cutremurul de miercuri dimineaţa. În spatele nostru sunt 25 de corturi de mare capacitate. Pe parcursul zilei, oamenii încearcă să ajungă la locuinţele care mai sunt în picioare sau să mai recupereze câte ceva.”

Cei care locuiesc în taberele de sinistraţi sunt dependenţi de ajutoarele venite de la voluntari şi de la autorităţi. În Italia, dar şi în alte ţări, au fost începute numeroase campanii de donaţii pentru cei din zonele calamitate.

Fulvio Barbagallo, voluntar: „Primim ajutoare alimentare, haine şi alte lucruri necesare. Jucări pentru copii, pături...”

Autorităţile italiene vor începe o anchetă pentru a vedea de ce au căzut unele clădiri noi, care ar fi trebuit reziste la cutremure. Sunt suspiciuni că nu s-au folosit cele mai bune materiale de construcţie.

Pietro Grasso, preşedintele Senatului Italiei: „Este o parte a ţării, cea a speculanţilor, cea a infractorilor care se dau antreprenori sau antreprenorii care devin infractori. S-a întâmplat la L'Aquila, trebuie să încercăm să prevenim acest fenomen. Sunt prezenţi infractori care preiau contractele şi dacă nu suntem atenţi, folosesc mai mult nisip decât ciment.”

În ciuda promisiunilor venite de la oficiali, localnicii din zonele calamitate se tem că satele şi oraşele lor istorice, care atrăgeau turişti din toată lumea, nu vor mai fi niciodată aduse la viaţă. Şi au şi motive să ceadă asta - şi alte zone din Italia, puse la pământ de cutremure în urmă cu mai mulţi ani, au rămas pustii şi sunt încă pline de ruine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Fostul soț al lui Gwen Stefani și-a făcut o iubită care pare geamănă artistei. Xhoana X, pozată în costum de...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...