Danemarca, Suedia şi Norvegia menţin suspendarea vaccinărilor cu AstraZeneca. O decizie va fi luată săptămâna viitoare

Data actualizării: Data publicării:
ASTRAZENECA_01_INQUAM_Octav_Ganea
Danemarca, Suedia şi Norvegia menţin suspendarea vaccinărilor cu AstraZeneca. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Danemarca, Suedia şi Norvegia au anunţat vineri că au nevoie de timp suplimentar pentru a decide dacă vor folosi vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca, chiar dacă agenţia de reglementare a Uniunii Europene a spus că beneficiile depăşesc riscurile, iar ca urmare mai multe ţări au reluat utilizarea serului, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Avem nevoie de mai mult timp ca să luăm o decizie, le-a declarat vineri reporterilor Soren Brostrom, directorul Autorităţii pentru Sănătate Publică din Danemarca.

Mai multe ţări europene au suspendat săptămâna trecută utilizarea serului AstraZeneca ca urmare a semnalării unor cazuri rare de cheaguri sangvine la persoane vaccinate.

Citiți și:

România reia vaccinarea cu dozele AstraZeneca din lotul ABV2856, carantinate săptămâna trecută

Finlanda a decis să suspende vaccinarea cu AstraZeneca, la o zi după ce EMA a concluzionat că vaccinul este sigur și eficient

Vineri, circa 12 state au reluat vaccinările ca urmare a recomandării făcute de EMA.

„Acest lucru nu schimbă faptul că, în virtutea unui principiu al precauţiei, continuăm suspendarea pentru că avem nevoie să înţelegem lucrurile mai bine astfel încât să putem spune cu certitudine că recomandăm acest vaccin, a mai afirmat Brostrom.

Autorităţile sanitare din cele trei ţări scandinave au precizat că o decizie asupra utilizării vaccinului AstraZeneca va fi luată săptămâna viitoare.

„Aceste cazuri sunt rare, dar foarte grave. Nu putem exclude ipoteza că ar putea exista o legătură între aceste cazuri şi vaccinul AstraZeneca

Până în prezent, Norvegia a semnalat cinci cazuri ale unor persoane vaccinate care ulterior au fost spitalizate prezentând o combinaţie de cheaguri sangvine, sângerări şi scăderea numărului de trombocite. Una dintre aceste persoane a decedat.

O a şasea persoană, care a fost de asemenea inoculată cu serul AstraZeneca, a decedat din cauza unei hemoragii cerebrale asociate cu un număr scăzut de trombocite.

„Aceste cazuri sunt rare, dar foarte grave. Nu putem exclude ipoteza că ar putea exista o legătură între aceste cazuri şi vaccinul AstraZeneca, a precizat Agenţia pentru Medicamente din Norvegia.

Suedia investighează totodată cazuri izolate de cheaguri sangvine şi probleme de coagulare apărute la persoane vaccinate, inclusiv două decese, deşi autorităţile au afirmat că orice posibilă legătură cu inoculările rămâne incertă.

AstraZeneca spune că nu există dovezi privind un risc crescut de formare a cheagurilor sangvine în urma imunizării cu vaccinul său

„Ştim deja că există persoane care au început să fie ezitante în legătură cu vaccinul, a declarat pentru postul public de televiziune SVT Anders Tegnell, epidemiolog-şef, arhitectul strategiei de combatere a pandemiei în Suedia fără instituirea unui lockdown.

„Acest lucru înseamnă că este extrem de important să fim capabili să comunicăm clar cum şi de ce continuăm să folosim (vaccinul AstraZeneca), a mai precizat acesta.

Atât Suedia, cât şi Norvegia se confruntă cu o creştere rapidă a cazurilor de COVID-19 în ultimele săptămâni. În Danemarca, numărul cazurilor a scăzut, iar activităţile se redeschid în mod gradual.

Duminică, AstraZeneca a precizat că o analiză a datelor de siguranţă provenite de la 17 milioane de persoane vaccinate în Regatul Unit şi Uniunea Europeană cu vaccinul său a arătat că nu există dovezi privind un risc crescut de formare a cheagurilor sangvine.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cât valorează noul inel de logodnă primit de Hailey Bieber de la soțul ei. Justin a scos o sumă uriașă din...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...