Emil Hurezeanu, despre întâlnirea dintre Vladimir Putin şi Barack Obama: Gheaţa nu a fost spartă nici măcar la mal

Data publicării:
emil hurezeanu - 050052014

Emil Hurezeanu a spus că momentul întâlnirii din Franța este o continuarea unui început de destindere care „a fost declanşat în pragul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, atunci când Vladimir Putin anunţa posibilitatea unor negocieri directe cu noul preşedinte ales al Ucrainei, oricine ar fi acesta”.

Analistul spune că această zi vine, totuşi, pe fondul dezgheţării relaţiilor dintre Rusia şi Occident, care a continuat cu începerea retragerii trupelor ruse şi, deşi pe fundalul încleştărilor de forţe din zona de sud a Ucrainei, tot mai violente, crede că „ne apropiem de un moment în care – fără să putem vorbi de revenirea la un status quo ante în relaţiile Occidentului cu Rusia -, vom înregistra, totuşi, nişte progrese.”

Cu toate acestea, Emil Hurezeanu a spus că atmosfera între preşedintele Federaţiei Ruse şi ceilalţi lideri politici occidentali a fost glacială, spunând că Vladimir Putin nici măcar nu a dat mâna cu premierul britanic David Cameron.

Emil Hurezeanu crede că situaţia e de aşa natură încât orice progres care va avea loc în Ucraina, chiar în condiţiile în care mai ales Statele Unite au o atitudine foarte fermă în relaţia cu Federaţia Rusă pe de o parte, şi cu ţările din flancul estic al NATO pe de altă parte, şi chiar dacă puterile occidentale acceptă în grade diferite poziţia Kremlinului, fără Rusia nu se va ajunge la o soluţionare a situaţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...