Golurile din armatele europene. În NATO, doar americanii sunt pregătiți de luptă

Data publicării:
avion militar

Germania a reuşit să livreze cu întârziere armele pentru kurzii din Irak aflaţi sub ameninţarea Statului Islamic. Drept răspuns, jurnaliștii de la AFP au început să investigheze hibele armatelor din UE. Germania a ajuns cu greu la destinaţie fiindcă avioanele folosite sunt învechite, pline de defecte şi nesigure.

Şeful statului major al armatei germane a dezvăluit adevarata amploare a fenomenului. Din 100 de aparate Eurofighter, mai bine de jumătate sunt în reparaţii. Aproape două treimi din avioanele de vânătoare Tornado şi Tiger nu pot decola fiindcă au nevoie de lucrări de întreţinere.

Potrivit institutului RUSI, situaţia e gravă şi în alte ţări din Vest. Doar 15% din elicopterele italienilor sunt operaţionale, iar în Marea Britanie, din aproape 110 avioane de luptă se pot folosi numai 40.

Un raport al Curţii de Conturi franceze arată că doar 40% din aeronavele armatei sunt disponibile, faţă de 60% în 2008. Iar golul are implicaţii mari în pregătirea piloţilor. Practic nu pot atinge numărul de ore de zbor necesare pentru a fi agreaţi de NATO.

Iar lista cu nevoi nu se termină aici. Numai jumătate dintre transportoarele amfibii ale Franţei pot fi folosite şi lipsuri mari sunt şi la tancuri. Francezilor le lipsesc resurse fiindcă le-au redirecţionat. Aproape 6.000 de soldaţi sunt implicaţi în intervenţii militare în Africa şi cu ei au fost trimise şi o mare parte din echipamentele de război.

Chiar din prima zi a mandatului, noul secretar general a NATO a declarat că în multe ţări există deficienţe mari şi că sunt necesare investiţii serioase în forţele armate. Organizaţia pledează de mult timp pentru alocarea a cel puţin 2% din PIB-ul membrilor pentru apărare. Planul e ca 20% din sumă sa fie direcţionată către modernizarea armatelor proprii. Doar patru ţări din 28 respectau regula în 2013.

La un anumit nivel, situaţia a fost pur conjuncturală. După 2008, priorităţile au fost altele. S-au tăiat bugete, iar banii rămaşi au mers către alte zone. Pur şi simplu ameninţările Europei au fost economice, nu militare.

În acelaşi timp, Rusia a trimis din ce în ce mai mulţi bani către armată. Tehnologia învechită a fost schimbată adeseori cu ajutorul fabricilor de armament din Vest, în special din Franţa şi Germania. În 2011, Rusia a semnat cu Germania un contract în valoare de 120 de milioane de euro pentru a construi armatei ruse una dintre cele mai moderne baze de antrenament din lume. Înţelegerea a fost îngheţată ca urmare a conflictului din Crimeea. Tot atunci au fost oprite şi livrări de armament în valoare de 5 milioane de euro.

Pentru anul viitor, ruşii şi-au făcut buget de război, cu 20% mai mare decât în 2013. În trei ani vor să crească cheltuielile cu apărarea cu 85% faţă de 2012.

La rectificare, România a rupt puţin pentru armată, numai 30 de milioane de euro, un sfert din cât investeau ruşii în baza de antrenament ultramodernă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...