Italia intensifică verificările imigranţilor după ce patru sirieni au intrat în ţară cu acte false române

Data publicării:
politie italiana

Potrivit autorităţilor din regiunea Puglia (sudul Italiei), patru imigranţi sirieni au fost arestaţi duminică după ce au fost depistaţi că aveau cărţi de identitate române. Încă un sirian avea un document de identitate ceh.

În contextul în care autorităţile se tem că militanţi ai grupului terorist Stat Islamic ar putea intra în Italia infiltrându-se printre imigranţii veniţi pe mare, Prefectura din Lecce a organizat miercuri o reuniune a şefilor poliţiei prezidată de Giuliana Perrotta, prefectul provincial. Autorităţile intenţionează să intensifice verificările pentru a evita intrarea teroriştilor în Italia.

Serviciile secrete italiene au avertizat că există riscul ca terorişti ai grupului Stat Islamic din Libia să încerce să ajungă în Italia pe cale maritimă, infiltrându-se printre miile de imigranţi veniţi săptămânal.

Ministrul italian de Interne, Angelino Alfano, a lansat un apel la prudenţă şi la vigilenţă. "Deocamdată, nu s-a demonstrat nicio corelaţie între terorism şi imigraţie, dar nimic nu poate fi exclus", a spus Alfano.

Angelino Alfano a cerut o intervenţie militară a Alianţei Nord-Atlantice, sub mandat ONU, în Libia, pentru distrugerea poziţiilor grupului terorist Stat Islamic, care a decapitat 21 de ostatici creştini. Ministrul italian al Apărării, Roberta Pinotti, a anunţat că Italia este pregătită să participe cu 5.000 de militari la orice operaţiune internaţională de stabilizare a Libiei.

Gruparea Statul Islamic ameninţă că va trimite 500 de mii de imigranţi în Europa, gata să provoace haos. Poarta de intrare ar fi Marea Mediterană, iar prima ţară vizată de terorişti este Italia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...