Londra sfidează Bruxelles-ul în materie de egalitate. David Frost: Marea Britanie este „independentă”

Data actualizării: Data publicării:
Hand drawing a red line between the UK and the rest of EU, Brexit concept.
FOTO: Getty Images

Marea Britanie nu va accepta condiţiile similare în materie de reglementare stabilite de Uniunea Europeană, a declarat luni seară David Frost, negociatorul britanic pe tema Brexit, subliniind că ţara sa este "independentă", deşi UE a avertizat că nu va oferi concesii Londrei în relaţiile bilaterale, potrivit Mediafax.

"A crede că noi am putea accepta supravegherea UE asupra aşa-numitei problematici de egalitate pur şi simplu ignoră ceea ce facem noi", a declarat David Frost, consilierul premierului Boris Johnson pentru Afaceri Europene, într-un discurs rostit luni seară la Universitatea Liberă din Bruxelles, informează publicaţiile Financial Times şi The Guardian.

"Nu este vorba de o simplă poziţie de negociere care s-ar putea modifica sub presiuni, este vorba de ideea întregului proiect", a adăugat David Frost.

Monitorizarea de către UE a legislaţiei britanice ar intra în contradicţie cu "principiile fundamentale ale unui stat independent", a argumentat David Frost.

David Frost a subliniat că negociatorii vor trebui să "construiască" pe alte modele de acorduri comerciale semnate de Uniunea Europeană. "Aducem în aceste negocieri nu doar poziţionări tactice, ci bazele a ceea ce înseamnă să fii un stat independent. În centrul viziunii noastre este abilitatea de a stabili legi care ne convin, un drept pe care îl are orice alt stat care nu face parte din UE", a insistat David Frost.

Ministrul francez de Externe a avertizat că Bruxelles-ul şi Londra se îndreaptă spre o confruntare puternică.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Ministrul francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, a avertizat că Bruxellesul şi Londra se îndreaptă spre o confruntare puternică. "În materie de probleme comerciale şi în privinţa viitoarelor relaţii, ne vom sfâşia reciproc. Dar aşa este în negocieri, fiecare parte îşi va apăra interesele proprii. Sperăm să ajungem cât mai rapid posibil la un acord, deşi sunt multe subiecte şi vom avea de gestionat probleme serioase", a declarat Jean-Yves Le Drian duminică, la Conferinţa pentru Securitate de la München.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...