Mai multe țări europene vor să închirieze centrale electrice plutitoare pentru a-şi completa producţia de energie electrică la iarnă

Data publicării:
Centrală electrică plutitoare.
Centrală electrică plutitoare. Foto: Profimedia

Mai multe guverne europene poartă discuţii pentru a închiria centrale electrice plutitoare, într-un moment în care continentul vrea să îşi asigure aprovizionarea cu energie la iarnă, transmite Bloomberg.

Centrale electrice plutitoare sunt nave uriaşe care ard gaze naturale lichefiate, păcură cu un conţinut redus de sulf sau motorină bio pentru a produce electricitate. Nave de acest tip ar putea fi ancorate în largul porturilor din Europa încă din luna decembrie, susţine firma turcă Karpowership, care deţine o flotă de astfel de nave.

„Suntem în discuţii cu patru dintre marile economii din Uniunea Europeană”, a spus directorul de operaţiuni comerciale de la Karpowership, Zeynep Harezi, într-un interviu pentru Bloomberg. „Dacă vom putea depăşi birocraţia şi documentaţia, atunci vom produce electricitate la un cost foarte mic, cu respectarea normelor de mediu ale UE”, a adăugat Zeynep Harezi.

Astfel de centrale electrice plutitoare au fost utilizate ca o sursă pentru producţia de electricitate în Africa şi alte economii emergente. Faptul că Europa migrează spre nave care ard combustibili fosili este un nou semnal al nevoii urgente de a găsi surse suplimentare pentru producţia de electricitate pentru la iarnă, în condiţiile în care continentul se confruntă cu numeroase îngrijorări după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Guvernele europene implicate în discuţiile cu Karpowership nu au decis încă dacă vor utiliza păcură sau gaze lichefiate, a spus Zeynep Harezi. Eventuala utilizare a păcurii cu un conţinut redus de sulf ar fi cel mai recent exemplu al faptului că preţurile ridicate la gaze îi determină pe consumatorii de energie să ardă combustibili pe bază de petrol.

Cu toate acestea, utilizarea centralelor electrice plutitoare este un subiect controversat. În Germania, ţară care caută surse alternative de electricitate pe măsură ce închide unele centrale nucleare, ministerele Economiei şi Mediului discută cu compania belgiană Exmar şi Guvernul landului Saxonia Inferioară cu privire la posibilitatea de a găzdui trei centrale electrice plutitoare care funcţionează pe bază de păcură. Însă ONG-ul de mediu BUND a criticat utilizarea unor astfel de nave care ard combustibili fosili, susţinând că argumentele pentru nu sunt clare.

Karpowership are opt centrale electrice plutitoare disponibile care pot genera până la doi gigawaţi de electricitate pe oră, suficient pentru a alimenta cinci milioane de locuinţe. Cea mai mare navă de acest tip are o capacitate de 500 de megawaţi pe oră, potrivit Bloomberg, citată de Agerpres.

Navele conectează centrala electrică de la bord cu o staţie electrică de la mal şi au nevoie de aproximativ un kilometru de cabluri pentru a deveni operaţionale. Firma turcă susţine că vasele sale pot furniza energie electrică la un preţ cuprins între 20 şi 25 de eurocenţi pe kilowatt oră, adică jumătate din preţul curent de pe piaţa din Germania în cazul contractelor cu livrare pentru anul viitor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...