O afacere cu nuci românești, potențată cu bani europeni. O companie privată din Alba a ajuns să exporte în 26 de țări

Sergiu Voicu Data publicării:
nuca taiata in doua dezvaluind miezul
O afacere locală cu nuci din județul Alba s-a dezvoltat și a trecut la export, după o retehnologizare cu ajutorul fondurilor europene Foto: Guliver/GettyImages

O afacere românească cu nuci s-a dezvoltat în Alba cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile. Antreprenorii români exportă azi în 26 de țări din Europa și Asia.

„Cumpăram nucă de la diverși furnizori din România și Republica Moldova. M-am întâlnit cu Alexandru, care este astăzi asociatul meu în companie, și am decis că poate e bine să fim furnizorii companiei mele de nucă. De acolo a plecat business-ul. În 2014, în 17 octombrie, a fost prima factură emisă”, povestește Levente Bara cum a început afacerea. „După ce am văzut potențialul business-ului, am explorat posibilitatea să începem să exportăm, să vindem și la alți clienți”, spune antreprenorul. „Când am decis să facem fabrica de pe platforma de la Ciugud, am căutat finanțările europene. Am găsit o măsură care ne poate finanța această fabrică, această idee, și am reușit să atragem 900.000 de euro”, explică omul de afaceri cum și-a dezvoltat compania.

„Când am vrut să facem pasul către o piață mai mare și producție, accesând banii europeni, am reușit să ajungem unde suntem astăzi. Am luat aproape 1 milion de euro, mai avem semnat încă pentru 800.000 de euro și suntem în căutare de proiecte noi și de oportunități pe care să le avem pentru a dezvolta afacerea”, adaugă antreprenorul Alexandru Chiric.

Productivitate sporită de cinci ori

Banii europeni au fost calea pentru o productivitate sporită semnificativ. „De cinci ori am crescut capacitatea de producție a fabricii. Am reușit să luăm niște utilaje ultraperformante de sortare a nucii, inclusiv sortarea aflatoxinei, sortarea materialului rânced, ceea ce până acum făceam manual, pentru că nu existau utilaje de genul ăsta. Am devenit noi cei mai mari exportatori de nucă din România și business-ul a continuat să se dezvolte”, arată Levente Bara.

Acum, antreprenorii români lucrează la noi proiecte pentru a accesa fonduri europene. Sunt proiecte pe dezvoltare de produse, „vrem să mergem pe 
partea de healthy food”, spune Alexandru Chiric.

Cât de greu este să iei bani europeni? Levente Bara spune că a lua bani europeni înseamnă un efort, dar un efort care merită. „Trebuie să ai un proiect fiabil, oameni, idei, o consultanță, să ai o poveste de business credibilă ca să fie finanțabilă. Categoric nu aș rata nici un euro, că e de utilaje, de extindere fabrică, pentru creșterea productivității sau siguranței alimentare. Banii europeni sunt o oportunitate. Este un mare păcat să fie ratat de un antreprenor”, consideră omul de afaceri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...