O fetiță de 9 ani și-a cărat câinele în spate doi kilometri, prin zăpadă, pentru a ajunge la veterinar

Data actualizării: Data publicării:
O fetiță își cară cățelul bolnav în spate
Foto: Ogün Öztürk / thedodo.com

Zilele trecute, medicul veterinar Ogün Öztürk a fost chemat într-un sat mic din Turcia pentru a se ocupa de vaca unui client. Iar ceea ce a început doar ca o vizită de rutină s-a încheiat cu o întâmplare pe care medicul nu o va uita curând, scrie thedodo.com. Și asta, pentru că a întâlnit o fetiță de nouă ani care, aflând de prezența lui în sat, și-a luat cățelul bolnav și l-a transportat în spate cale de doi kilometri, prin zăpadă. „Lumea se schimbă datorită unor astfel de gesturi”, a scris veterinarul pe o rețea socială.

Imaginile, făcute publice de veterinar, au ajuns virale. „Această fetiță a venit să-i fac câinelui o injecție când a aflat că sunt în sat pentru a trata o vacă”, a anunțat medicul, Ogün Öztürk.

Acesta a declarat presei locale că patrupedul nu avea nimic grav, ci doar o usturime puternică, rezolvată cu o injecție împotriva paraziților.

Micuța Cemre i-a mulțumit și, fericită, a luat din nou cățelul în spate și a pornit spre casă.

Veterinarul s-a declarat extrem de impresionat de afecțiunea fetiței pentru câine: „Lumea se schimbă datorită unor astfel de gesturi”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...