OMS: Europa a depăşit 60 de milioane de infectări de la începutul pandemiei

Data publicării:
Salon cu pacienti COVID și medici.
Europa a depăşit 60 de milioane de infectări de la începutul pandemiei.

Peste 60 de milioane de infectări cu noul coronavirus au fost înregistrate în Europa de la începutul pandemiei de COVID-19, reprezentând aproximativ 30% din totalul cazurilor raportate la nivel mondial, a anunţat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de DPA.

Biroul regional pentru Europa al OMS a lansat un apel public prin care a cerut ţărilor europene să depună eforturi mai mari pentru a obţine progrese mai rapide şi mai echitabile în ceea ce priveşte vaccinarea oamenilor împotriva COVID-19, insistând asupra disparităţilor ample care există între ţările de pe acest continent.

Deşi ratele de vaccinare din Europa sunt printre cele mai mari din lume, directorul biroului regional al OMS pentru urgenţe, Dorit Nitzan, a spus că multe persoane din categoriile prioritare - precum vârstnicii şi angajaţii din domeniul sănătăţii - nu au fost încă vaccinate.

În Europa au fost raportate peste 1,2 milioane de decese asociate maladiei COVID-19. La nivel global, numărul deceselor asociate COVID-19 a ajuns la 4,2 milioane, potrivit unui bilanţ publicat de OMS.

S-au înregistrat 740.000 de decese asociate COVID-19 în rândul celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi al celor trei state partenere

OMS are în total peste 50 de ţări membre în regiunea Europa, inclusiv state precum Rusia, Ucraina şi Turcia, potrivit Agerpres.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a înregistrat până în prezent 34,4 milioane de infectări şi peste 740.000 de decese asociate COVID-19 în rândul celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene şi al celor trei state partenere - Norvegia, Islanda şi Liechtenstein -, care fac parte din spaţiul economic european.

Şi în interiorul UE există disparităţi ample în privinţa ratelor de vaccinare anti-COVID-19, întrucât unele ţări, precum Bulgaria şi România, se află cu mult în spatele altor state membre, mai notează DPA.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...