Pamela Anderson l-a vizitat pe Julian Assange în închisoare: „Este un om bun, îl iubesc”

Data publicării:
pamela andreson
Foto: Agerpres

Actriţa americană Pamela Anderson a îndemnat mai mulţi oameni să îl susţină pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, după ce l-a vizitat marţi pe fostul jurnalist aflat într-o închisoare din Londra, relatează DPA, citată de Agerpres.

pamela andreson
Foto: Agerpres



''Este o persoană nevinovată... Este un om bun, este o persoană incredibilă. Îl iubesc'', a declarat vedeta reporterilor după vizita la închisoarea Belmarsh, alături de editorul WikiLeaks Kristinn Hrafnsson.

Guvernul american l-a acuzat pe cetăţeanul australian Assange, în vârstă de 47 de ani, de conspiraţie împreună cu Chelsea Manning, fost analist american de informaţii militare, pentru a avea acces la mii de documente clasificate, în 2010.

SUA au cerut extrădarea lui Assange, după arestarea sa la 11 aprilie de către poliţia britanică în Ambasada Ecuadorului din Londra, unde se refugiase încă din 2012. El a fost condamnat miercuri de justiţia britanică la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată.

Assange a confirmat săptămâna trecută că se opune extrădării. El s-a exprimat prin legătură video de la închisoarea în care se află în faţa tribunalului districtual din Westminster, care a început joi examinarea cererii americane de extrădare. Ar putea dura un an până la rezolvarea cazului, notează DPA.

''Va fi o luptă lungă... iar el are nevoie de susţinerea noastră. Are nevoie de toată susţinerea pe care o poate primi'', a declarat Anderson, în vârstă de 51 de ani, care s-a împrietenit cu Assange în timpul vizitelor la ambasadă.

''El s-a sacrificat atât de mult pentru a aduce adevărul la lumină'', a spus vedeta adăugând că s-a simţit ''rău'' după ce s-a întâlnit cu Assange în închisoare.

La rândul său, Hrafnsson a declarat că a fost ''şocant să îmi văd prietenul - un intelectual, un jurnalist - într-o închisoare de înaltă securitate''.

Editorul WikiLeaks a declarat că Assange a pierdut din greutate dar ''spiritul său este puternic''.

''Julian Assange este îndoit, însă nu rupt. Este o persoană extraordinar de rezistentă'', a adăugat Hrafnsson. ''El ştie că nu a făcut nimic greşit'', a mai spus editorul.

Curtea de magistraţi din Westminster a întrerupt deliberările până la 30 mai pentru o audiere procedurală, după care va urma o audiere de fond, programată la 12 iunie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...