Parlamentari britanici: NATO nu poate face faţă unui atac din partea Rusiei

Data publicării:
steag NATO - nato.int

Riscul unui atac al Rusiei asupra unui stat membru NATO, în pofida faptului că rămâne slab, este real. Nu suntem convinşi că NATO ar fi pregătit să facă faţă acestei ameninţări”, a declarat Rory Stewart, preşedintele Comisiei parlamentare multipartite însărcinate cu probleme de Apărare.

Un raport întocmit de către această Comisie îndeamnă Alianţa Nord-Atlantică, din care fac parte 28 de state, să amplaseze permanent trupe şi material militar în Estonia şi Lituania, informează Mediafax. 

De asemenea, Comisia recomandă înfiinţarrea unui sediul NATO în statele baltice.

Acest îndemn intervine în contextul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) tocmai au impus Rusiei noi sancţiuni, cele mai dure de la Războiul Rece încoace, din cauza implicării Moscovei în criza din Ucraina.

Statele membre ale Grupului Celor Şapte (G7) au condamnat, de asemenea, rolul destabilizator al Rusiei şi au ameninţat cu noi sancţiuni în cazul în care Moscova nu optează pentru „calea dezescaladării”.

Raportul Comisiei parlamentare britanice consideră situaţia din Ucraina o „trezire” care relevă „lacune alarmante în situaţia pregătirii NATO”.

„Un atac rusesc neconvenţional, utilizând tactici asimetrice - ultima expresie folosită pentru acest concept este "război ambiguu" - (...) va fi deosebit de dificil de contrat”, subliniază Comisia.

Ea cere ca tactici precum o recurgere la atacuri cibernetice sau la miliţii să fie incluse în Articolul 5 al Tratatului NATO, potrivit căruia toate statele membre au obligaţia să ajute orice alt stat membru atacat.

„Alianţa Nord-Atlantică nu a considerat Rusia un adversar sau o ameninţarre teritorială potenţială faţă de vreunu dintre membrii săi în ultimii 20 de ani”, se subliniază în raport.

O purtătoare de cuvânt NATO a anunţat că acest raport va fi studiat cu atenţie şi că un „plan de acţiune” va fi discutat la viitorul summit NATO, în septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...