Parlamentul European: Contribuabilii nu vor mai plăti pentru falimentul băncilor

Două legi au în vedere restructurarea şi falimentarea băncilor cu probleme, iar cea de a treia se asigură că băncile şi nu contribuabilii vor garanta depozitele mai mici de 100.000 euro în caz de faliment, informează Mediafax.

Aceste măsuri completează sistemul unic de supraveghere bancară, deja existent, contribuind la realizarea Uniunii bancare.Noile legi au fost iniţiate de Parlamentul European şi de Consiliu după ce în perioada crizei economice, multe pierderi ale băncilor au fost transferate către contribuabili, lăsând valoarea băncilor aproape intactă.

Parlamentul European informează că instrumentele de „bail-in” incluse în cele două legi privind rezolvarea problemele bancare înseamnă că, pe viitor, proprietarii băncilor (acţionarii) şi creditorii (deţinătorii primari de titluri de valoare) vor fi „cei dintâi care vor absorbi pierderile pe care le-ar putea avea o bancă, înainte de a se putea face apel la surse externe de finanţare”.

Totodată, cele două legi privind deciziile bancare vor mai cere băncilor să finanţeze fonduri de rezervă pentru a acoperi pierderile rămase după utilizarea instrumentelor de „bail-in”.

Statele din uniunea bancară (toate statele din zona euro şi cele care vor opta să li se alăture) vor împărţi un fond comun, finanţat de bănci, cu rezoluţie unică, în valoare de 55 miliarde de euro, ce va fi creat într-o perioadă de opt ani.

Statele din afara Uniunii bancare vor fi obligate să creeze, în următorii 10 ani, propriul lor fond finanţat de bănci, în valoare de 1% din valoarea depozitelor acoperite.

Eurodeputaţii au susţinut ca, atunci când o bancă are probleme, deciziile privind acţiunile de întreprins să fie luate pe baza unor argumente solide din punct de vedere tehnic.

Unele state membre, pe de altă parte, doreau să confere miniştrilor de finanţe un rol cheie în a decide cum să abordeze cazuri specifice aflate sub incidenţa mecanismului unic de decizie.

Conform Parlamentului European, s-a ajuns la un compromis care limitează semnificativ miniştrilor de finanţe în procesul de decizie, reducând astfel şi presiunea politică.