Peste 800 de zboruri sunt anulate în Europa din cauza unor greve pe aeroporturi din Franța și Germania

Data publicării:
lufthansa fb

Traficul aerian în Europa se va desfăşura marţi cu dificultăţi din cauza a două greve separate în Franţa şi Germania, care vor paraliza mai multe aeroporturi din cele două ţări şi vor afecta activitatea transportatorilor Lufthansa şi Air France, transmite AFP.



În Germania, apelul la grevă lansat de Verdi, cel mai important sindicat al funcţionarilor publici din Germania, va face ca personalul la sol şi o parte din pompieri să înceteze lucrul pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln şi Bremen. În aceste condiţii, compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze peste 800 de zboruri, jumătate din zborurile programate pentru marţi, decizie care va afecta aproximativ 90.000 de pasageri, scrie Agerpres.

Pe lângă angajaţii de la aeroporturi, în unele oraşe din Germania vor fi afectate de grevă şi serviciile de transport în comun, creşele sau serviciile de salubritate. Sindicatele funcţionarilor publici au declanşat această grevă pentru a solicita o majorare salarială de 6% pentru cei aproximativ 2,3 milioane de funcţionari publici pe care îi reprezintă.

Greva care a început la ora locală 05 a.m. (03.00 GMT) urmează să se încheie la ora 18:00. (16.00 GMT).

Şi în Franţa traficul aerian este perturbat ca urmare a deciziei companiei Air France de a anula 25% din zborurile programate, din cauza celei de şasea greve organizată de angajaţi pentru a obţine salarii mai mari. Transportatorul aerian francez estimează că va putea asigura 65% din zborurile pe distanţe lungi, 73% din cursele pe distanţe medii dinspre şi spre aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle şi 80% din zborurile pe distanţe scurte spre aeroportul Orly.

În paralel, Franţa s-a confruntat în ultimele zile şi cu o grevă a sindicatelor de la compania naţională de căi ferate (SNCF), care protestează împotriva eliminării statului special, a deschiderii pieţei de transport feroviar în faţa concurenţei, precum şi contra transformării SNCF în societate anonimă, proces care, potrivit sindicatelor, deschide calea pentru privatizare, lucru negat de Guvernul de la Paris. Protestele angajaţilor de la SNCF ar urma să dureze 36 de zile întinse pe parcursul a trei luni şi vor o situaţie dificilă pentru cei aproximativ 4,5 milioane de călători care circulă zilnic cu trenurile SNCF.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...