Politician german: Muncitorii calificaţi sunt bineveniţi. Mulţi români nu au niciun fel de pregătire

Data publicării:
muncitor santier - captura digi24

 

„Institutul pentru piaţa muncii şi cercetare profesională a Agenţiei Federale pentru Muncă a estimat că în 2014 vor fi până la 180.000 de imigranţi din România şi Bulgaria, după deschiderea pieţei muncii. Există deja strigăte de ajutor în acest sens de mai bine de un an, printre altele de la oraşe şi comune”, a declarat Andreas Scheuer, secretarul general al Uniunii Creştin-Sociale, aliaţii din Bavaria ai cancelarului Angela Merkel, potrivit Mediafax.

Acesta a mai precizat că trebuie restrâns accesul imigranţilor la sistemul de asigurări sociale.

Andreas Scheuer a spus că formaţiunea sa este de acord cu libertatea de circulaţie, dar Germania nu trebuie să devină „atelierul de reparaţii” al Europei.

„Spunem „Da” libertăţii de circulaţie. Muncitorii calificaţi sunt bineveniţi. Economia germană are nevoie de ei. Dar, potrivit cifrelor Agenţiei Federale pentru Muncă, 46% din românii şi bulgarii, care au venit în Germania după 2007, nu au niciun fel de pregătire profesională. De ce trebuie să devină Germania atelierul de reparaţii al Europei? De ce trebuie să importăm în Germania problemele altor ţări?”, a declarat secretarul general al CSU.

Scheuer a recunoscut faptul că „economia germană are beneficii ca urmare a europenilor care lucrează” în Germania, dar s-a întrebat de ce trebuie importate probleme a căror cauză se află în altă parte.

Totodată, Andreas Scheuer i-a criticat pe oficialii de la Bruxelles, care au avertizat CSU de pericolul unei campanii antieuropene.

„Noi facem realpolitik. Poate că unii funcţionari europeni ar trebui să iasă din birourile lor luxoase şi să vorbească cu oamenii. Atunci ar putea să facă o politică care să aibă de-a face cu realitatea”, a mai spus secretarul general al CSU.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...