Premierul Scoției vrea un nou referendum: Brexit sau independență

Data publicării:
First Minister Nicola Sturgeon Meets With Prime Minister David Cameron
Foto: Guliver/Getty Images

Scoţia trebuie să organizeze un nou referendum pe tema independenţei, înaintea încheierii legislaturii scoţiene în curs, în mai 2021, din cauza Brexitului, a spus miercuri premierul scoţian Nicola Sturgeon, relatează Reuters, citat de News.ro.

nicola sturgeon GettyImages-542344510
Nicola Sturgeon. Foto: Guliver / GettyImages

„Este necesar să se propună, înainte de încheierea actualei legislaturi (a Parlamentului scoţian), să se aleagă între Brexit şi o Scoţie independentă, care să fie membră a Uniunii Europene”, a declarat ea în faţa deputaţilor scoţieni, în Holyrood, la Edinburgh.

Nicola Sturgeon a anunţat că pregăteşte, până la sfârşitul anului, un proiect de lege în acest sens.

În acest stadiu, autorizarea Parlamentului britanic nu este necesară, a declarat ea, adăugând că aceasta va deveni necesară „pentru a disipa orice îndoială şi orice contestare cu privire la capacitatea noastră de a adopta textul de lege privind referendumul independenţei”.

Îndemnată de Partidul Naţional Scoţian (SNP), formaţiunea să, să traseze un drum clar către independenţă, Nicola Sturgeon a declarat că Brexitul riscă să marginalizeze Scoţia şi mai mult.

„Suntem împinşi la margine, puşi pe tuşă în Regatul Unit, tot mai îndepărtat pe scena internaţională. Independenţa, din contră, ne va permite să ne păstrăm rangul în Europa”, a argumentat ea.

„Avem nevoie de o bază mai solidă pe care să ne construim viitorul ca ţară”, a adăugat ea.

Scoţia a respins independenţa în referendumul organizat la 18 septembrie 2014, când tabăra „nu” a obţinut o o victorie cu 55,3% din voturile exprimate. Tabăra „da” a obţinut atunci 44,7% din sufragii.

Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May i-a replicat miercuri premierului scoţian Nicola Sturgeon că un referendum a avut loc deja loc în Scoţia, în 2014, şi că rezultatul acestuia este necesar să fie respectat.

La fel ca Irlanda de Nord, Scoţia s-a pronunţat împotriva Brexitului în referendumul britanic de la 23 iunie 2018.

Anglia şi Ţara Galilor s-au pronunţat, în schimb, în favoarea Brexitului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...