Reacția lui Emmanuel Macron după atacul de la târgul de Crăciun din Strasbourg

Data actualizării: Data publicării:
macron
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a exprimat, într-un mesaj pe Twitter, solidaritatea „întregii naţiuni” cu oraşul Strasbourg unde marţi seară a avut loc un atac armat care a făcut trei morţi şi cel puțin 12 răniţi.

macron
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Solidaritatea întregii naţiuni pentru Strasbourg, victimele noastre şi familiile lor”, a scris şeful statului după ce a prezidat o reuniune de criză la sediul Ministerului de Interne, la Paris.

Între timp, deputaţii europeni, blocaţi de la lăsarea serii în Parlamentului European de la Strasbourg, au început să părăsească sediul PE miercuri în jurul orelor 01:00, relatază Agerpres.

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, cunoscut de poliţie în legătură cu activitate infracţională fără caracter terorist (fişă S, infracţiuni de drept comun), a deschis focul în jurul orelor 20.00 (19.00 GMT) în centrul istoric al oraşului, unde se organizează tradiţional Târgul de Crăciun care atrage milioane de turişti veniţi din întreaga lume.

Rănit de o patrulă de soldaţi din cadrul Operaţiunii Santinela, autorul atacului armat a reuşit să fugă şi era în continuare căutat.

Citește și Cine este atacatorul de la Strasbourg. Poliţia ar fi găsit grenade în casa lui în timpul unei percheziţii

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...