Referendum pentru familie în Irlanda. Cum este definită familia și care este rolul femeii în casă

Data publicării:
posters in support of voting yes and no are seen in dublin for irish family referendum
Irlandezii sunt chemați să schimbe definiția familiei în Constituție. Foto: Profimedia

Irlandezii votează vineri într-un referendum care își propune să modernizeze referinţele la familie și femei în Constituţia țării, redactată în 1937, când Biserica Catolică domina în ţară asupra vieţii publice şi private. Deși politicienii majoritar sunt în favoarea schimbărilor propuse, ambiguitatea întrebărilor ar putea estompa apetitul votanților.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 07.00 (09.00 ora României), iar cei aproape 3,5 milioane de alegători înregistraţi au timp să voteze până la ora 22.00.

Rezultatele votului sunt aşteptate sâmbătă târziu, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Definiția familiei și rolul femeii

Prima întrebare adresată irlandezilor se referă la definiţia familiei şi propune să o extindă dincolo de cea bazată pe căsătorie, pentru a include şi „relaţiile de lungă durată”, precum cuplurile în concubinaj şi copiii lor.

A doua întrebare propune ştergerea unei referinţe învechite la rolul femeilor în casă, care sugerează că ele au datoria de a avea grijă de celelalte persoane din gospodăria lor.

O nouă formulă, mai largă, ar stabili sarcina tuturor membrilor unei familii de a avea grijă unii de alţii.

Cele două amendamente se referă la articolul 41 din Constituţie.

Căsătoria cuplurilor gay şi avortul, legalizate

Irlanda, o ţară de 5,3 milioane de locuitori şi membră a Uniunii Europene, a legalizat căsătoria cuplurilor de acelaşi sex în 2015 şi avortul în 2018.

Toate marile partide sunt în favoarea lui „Da” şi, până de curând, sondajele au prezis un vot destul de uşor la referendumul ce are loc pe 8 martie, de ziua internaţională a drepturilor femeii.

Dar ultimele sondaje au scos îla iveală o incertitudine tot mai mare cu privire la rezultat, în special din cauza ambiguităţii întrebărilor supuse la vot.

În plus, puţini alegători sunt aşteptaţi la secţiile de votare, notează AFP.

Politicienii, în favoarea schimbărilor

Săptămâna aceasta, prim-ministrul Leo Varadkar, care conduce coaliţia de guvernare de centru-dreapta ce a propus referendumul, a recunoscut că o victorie a lui „Da” nu este garantată.

„Vedem aceste schimbări ca nişte paşi mici înainte şi, în general, suntem în favoarea unui vot «Da»”, a declarat joi liderul Sinn Fein, partidul republican de stânga, Mary Lou McDonald.

Acest referendum are ca scop de „a face un alt pas înainte pentru egalitate”, a spus Orla O'Connor, director al Consiliului Naţional al Femeilor din Irlanda.

Întrebări vagi

Dar oponenţii critică formulările vagi din referendum.

„Nimeni nu ştie exact ce este o «relaţie de lungă durată», în timp ce toată lumea ştie exact ce este o căsătorie”, critică David Quinn, fondatorul Institutului Iona, un grup care apără interesele comunităţii catolice.

„Mulţi oameni vor vota «Nu» din cauza confuziei” create şi a dispariţiei cuvintelor „femeie” şi „mamă” din text, a estimat el.

Alţi comentatori apropiaţi de extrema dreaptă au evocat teama de relaţii poligame sau reîntregirea familiilor de migranţi, care, potrivit acestora, ar putea fi încurajate.

Pentru politologul Yvonne Galligan, al doilea amendament, privind îngrijirea în cadrul familiei, este „mai complex” dintre cele două întrebări şi ar putea fi respins.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...