România, dată în judecată din cauza deșeurilor

Data actualizării: Data publicării:
gunoi deseuri groapa de gunoi GettyImages-2872186

Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a UE (CEJ) pentru că nu și-a actualizat legislația după normele eurppene în materie de gestionare a deșeurilor. România ajunge astfel în ultima etapă a unei proceduri de infringement declanșate în urmă cu doi ani.

gunoi deseuri groapa de gunoi GettyImages-2872186

Mai exact, arată un comunicat al Comisiei Europene, României i se reproșează „neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele Directivei-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) și ale economiei circulare”.

În pofida avertismentelor anterioare din partea Comisiei, autoritățile române nu și-au îndeplinit obligația de a revizui și actualiza planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri.

Această revizuire ar fi trebuit să aibă loc cel târziu în 2013.

România este unul dintre cele mai neperformante state membre în ceea ce privește gestionarea deșeurilor municipale solide. În 2015 aceasta a înregistrat cea mai mare rată de depozitare a deșeurilor din UE, mai exact 72 %, cu mult peste media UE de 25,6 %.

Comisia a inițiat procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) în septembrie 2015 și a trimis României un aviz motivat (a doua etapă a infringementului) în mai 2016, solicitându-le autorităților să adopte rapid aceste instrumente de bază prevăzute de legislația în materie de deșeuri.

Comisia a verificat dacă fiecare stat membru și-a respectat aceste obligații.

Au fost inițiate proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva mai multor state membre, printre care Belgia, Cipru, Croația, Italia, Franța, Spania și Slovenia. Aceste cazuri se află în stadii diferite, iar două au fost deja închise (Slovenia și Croația) după adoptarea unor planuri și programe adecvate. 

Directiva-cadru privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE) are ca scop protejarea mediului și a sănătății umane prin prevenirea sau reducerea efectelor adverse în contextul generării și al gestionării deșeurilor, precum și prin reducerea impactului general și creșterea eficienței folosirii resurselor.

În temeiul directivei, statele membre trebuiau să adopte, până la 12 decembrie 2010, planuri naționale de gestionare a deșeurilor, iar până la 12 decembrie 2013, programe de prevenire a generării de deșeuri. 

Planurile și programele respective au drept scop reducerea impactului deșeurilor asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor în UE. Acestea sunt, de asemenea, esențiale pentru accesarea fondurilor UE și pentru stabilirea cadrului pentru dezvoltarea unei infrastructuri sustenabile de gestionare a deșeurilor. Statele membre trebuie să își reevalueze planurile de gestionare a deșeurilor cel puțin o dată la șase ani și, dacă este cazul, să le revizuiască.

Citiți și: Motivul pentru care România riscă penalități de 124.000 euro/zi

Comisia Europeană a dat în judecată România din cauza depozitelor ilegale de deşeuri

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...