Rusia este „principalul inamic” al Franţei, afirmă ministrul de Interne francez

Data publicării:
Gerald Darmanin face declaratii
Gerald Darmanin spune că Rusia este „principalul inamic” al Franţei. Foto: Profimedia

Rusia este astăzi principalul inamic” al Franţei „în războiul informaţional, de agresivitate pe teritoriu”, a susţinut marţi ministrul francez de Interne Gerald Darmanin, relatează AFP.

Vorbind în faţa unei comisii a Senatului cu privire la creşterea actelor antisemite, ministrul de Interne, care a menţionat „ingerenţe străine”, a adăugat: „Prima ameninţare este o ameninţare rusă. Fără îndoială”.

Darmanin a revenit la cazul inscripţiilor cu steaua lui David apărute pe clădiri din regiunea pariziană şi din Paris în octombrie 2023 şi a reafirmat că este rezultatul „proxy” (intermediari) ruşi, considerând aceasta un tip de ingerinţă, notează AFP, citată de Agerpres.

„Este o formă de spionaj 2.0, 3.0 şi pe care trebuie să o combatem pentru că cel mai rău este să nu cunoaştem originea acestor atacuri pe care le suferim pe teritoriul nostru”, a adăugat ministrul.

Săptămâna trecută, o sursă apropiată dosarului a declarat pentru AFP că această operaţiune cu steaua lui David, inscripţionată pe clădiri din Paris, a fost condusă de serviciile de securitate ruse (FSB), confirmând informaţii din ziarul Le Monde.

În acest caz, un cuplu din Republica Moldova a fost arestat, iar presupusul organizator, un om de afaceri moldovean pro-rus, a fost identificat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...