Sondaj: Germanii ar dori ca Merkel să medieze în conflictul ruso-ucrainean şi nu vor să plătească preţul sancţiunilor impuse Rusiei

Data publicării:
Merkel râde cu Putin la o întâlnire oficială.
Germanii ar dori ca Merkel să medieze în conflictul ruso-ucrainean. Foto: GettyImages

Cetăţenii germani sunt mai degrabă reticenţi faţă de înarmarea Ucrainei, nu vor să plătească preţuri mai mari din cauza sancţiunilor împotriva Rusiei, ar dori s-o vadă pe Angela Merkel, fost cancelar, drept mediatoare în criza ucraineană şi sunt nemulţumiţi de prestaţia actualului cancelar Olaf Scholz şi a titularei externelor Annalena Baerbock în această criză, relevă un sondaj care va fi publicat joi de tabloidul Bild şi din care agenţia DPA a prezent date miercuri.

Puţin peste o cincime dintre respondenţi (22%) s-au declarat favorabili ca Germania să livreze arme Ucrainei, în timp ce 68% sunt împotrivă.

La întrebarea despre modul în care Occidentul ar trebui să răspundă deciziei Rusiei de recunoaştere a independenţei celor două provincii separatiste din estul Ucrainei şi anunţului Moscovei că ar putea trimite trupe acolo, 43% dintre participanţii la sondaj au menţionat sancţiunile economice, 25% sancţiunile diplomatice şi 7% sancţiunile militare.

Totuşi, aproape două treimi dintre ei (64%) au mărturisit că nu sunt dispuşi să plătească preţuri mai mari în Germania ca rezultat al sancţiunilor împotriva Rusiei.

Mai mult de jumătate (51%) dintre respondenţi ar dori să vadă pe fostul cancelar creştin-democrat Angela Merkel mediator în criza ucraineană, idee neagreată de 38% dintre participanţii la sondaj.

De asemenea, 46% dintre germani ar dori ca fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroeder - care nu ascunde relaţia sa personală bună cu preşedintele rus Vladimir Putin şi este activ în sectorul energetic rusesc - să medieze în acest conflict, faţă de 41% care sunt contra, mai notează DPA citată de Agerpres.

Modul în care actualul cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, a reacţionat fată de această criză este considerat „destul de bun” de numai 17% dintre respondenţi, în timp ce 33% îl descriu „destul de rău”, majoritatea considerând că răspunsul lui Scholz în faţa crizei ucrainene nu a fost „nici bun, nici rău”.

Cei intervievaţi s-au arătat şi mai dezamăgiţi în această criză de şefa diplomaţiei germane, ecologista Annalena Baerbock, 43% considerând că prestaţia ei a fost „destul de rea”, numai 14% considerând-o „mai degrabă bună”.

Cercetarea sociologică a fost efectuată de institutul de sondare Insa, pe un eşantion de 1.001 persoane.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Kelly Clarkson, adevărul despre transformarea ei: „Am luat medicamente ca să slăbesc, dar nu Ozempic!”...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”