Spania: A mai murit o persoană rănită în atentatele din Catalonia

Data publicării:
catalonia atentat

Bilanțul atentatelor din Catalonia a ajuns la 16 morți, după ce o cetățeană germană de 51 de ani a decedat duminică, a anunțat protecția civilă catalană, informează AFP.

catalonia atentat
Foto: Guliver/GettyImages

„În această dimineață, o femeie de 51 de ani, de naționalitate germană, ce fusese internată în stare critică la unitatea de terapie intensivă de la spitalul del Mar din Barcelona, a decedat”, a anunțat protecția civilă într-un comunicat.

Dublul atentat terorist, comis la Barcelona și Cambrils în 17 și 18 august și revendicat de organizația Statul Islamic (SI), s-a soldat de asemenea cu 125 de răniți, dintre care cinci sunt în continuare în stare critică.

Femeia de cetățenie germană decedată duminică a fost rănită în atentatul care a avut loc la Barcelona, când o camionetă la volanul căreia se afla un tânăr marocan a intrat în mulțime pe Las Ramblas, cea mai frecventată de turiști arteră pietonală din metropola catalană.

Sâmbătă, peste 100.000 de persoane au manifestat la Barcelona împotriva violenței jihadiste sub sloganul Nu mi-e frică. Regele Felipe al VI-lea s-a alăturat manifestanților, devenind astfel primul suveran spaniol care ia parte la o astfel de adunare, după restabilirea monarhiei în 1975.

El s-a plasat cu câteva rânduri în spatele bannerului din frunte, la fel ca șeful guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, miniștri, președinți de regiuni, lideri de partide, primul rând al manifestației fiind rezervat, conform dorinței primăriei, reprezentanților colectivităților care, din primul minut, s-au ocupat de victime: polițiști, pompieri în uniforme, medici în halate albe, șoferi de taxi, comercianți și locuitori din zona Las Ramblas.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Andreea Bănică, înjurată și amenințată de un artist internațional. A mers la poliție: "Mi se pare ireal ce am...
Film Now
Jennifer Aniston, recunoscătoare că serialul „Friends” a fost filmat când nu existau rețelele sociale: „Am...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
5.000 lei pensie la recalculare, după doar 29 ani lucrați. Câte mii de lei ia în plus pensionarul?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată, de fapt, interiorul marsupiului unui cangur. Imaginile au devenit virale în mediul online
Film Now
Tony Goldwyn, impresionat de Robert De Niro în postura de tată: A fost atât de frumos să-l văd pe Bob alături...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...