Spania impune masca obligatorie în aer liber în toată ţara. Amendă de până la 30.000 de euro pentru cine nu o poartă

Data publicării:
Măști de protecție pe o masă.
Măști de protecție. Foto: GettyImages

O nouă lege adoptată în Spania prevede purtarea obligatorie a măştii inclusiv în aer liber pe întreg teritoriul ţării, măsură care până în prezent era lăsată la latitudinea autorităţilor regionale din fiecare comunitate autonomă, scrie marţi publicaţia ABC, citată de Agerpres.

Conform actului normativ care intră în vigoare de miercuri, masca este obligatorie pentru persoanele cu vârste de la şase ani în sus chiar şi atunci când poate fi respectată distanţa de siguranţă de 1,5 metri, recomandată de autorităţile spaniole ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19. Fac excepţie doar sportivii şi persoanele care suferă de anumite afecţiuni respiratorii.

În unele regiuni, precum cea a capitalei Madrid, masca era deja obligatorie inclusiv în spaţiile publice, în timp ce de exemplu în provincia Castellon o persoană care merge singură pe stradă nu era obligată să poarte mască.

De asemenea, amenzile pentru nepurtarea măştii, până în prezent de circa 100 de euro, pot ajunge la sume cuprinse între 601 şi 30.000 de euro dacă această faptă este considerată o infracţiune gravă.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...