UE digitalizează vizele Schenghen și adoptă un nou sistem de control pentru cetățenii care vin din alte țări

Data publicării:
punct de trecere a frontierei cu mașini la control
Vigneta actuală va fi înlocuită de o viză digitală, sub forma unui cod de bare. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Solicitanţii de vize pentru ţările din spaţiul Schengen vor putea face demersuri online pe o platformă europeană unică, conform unor noi reguli adoptate luni de Consiliul UE. De asemenea, cetăţenii din ţări terţe ce călătoresc în UE vor fi supuşi, de la sfârşitul lui 2024, unui nou sistem de control, informează AFP, preluată de Agerpres.

Nu a fost fixată o dată deocamdată pentru aplicarea acestor noi reguli. Ea depinde de încheierea unor lucrări tehnice pentru punerea în funcţiune a acestei platforme.

În majoritatea cazurilor, solicitările de vize Schengen (pentru sejururi de maxim 90 de zile) se vor putea face exclusiv pe platformă.

Deplasările la centrul de vize sau la consulat vor rămâne necesare doar pentru primele solicitări de vize, pentru persoanele ale căror date biometrice nu mai sunt valabile şi pentru cele care au un nou paşaport.

Vigneta actuală va fi înlocuită de o viză digitală, sub forma unui cod de bare.

„Posibilitatea de a cere o viză Schengen online va constitui o mare ameliorare”, a salutat noile reguli ministrul spaniol de interne Fernando Grande-Marlaska, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

„Ea va simplifica procesul de solicitare pentru călători şi, în acelaşi timp, va uşura sarcina administraţiilor naţionale, care vor fi în măsură să răspundă mai repede şi mai eficient”, a subliniat el într-un comunicat.

În prezent, 27 de ţări europene eliberează vize Schengen (în calitate de membre ale spaţiului Schengen): 23 dintre cele 27 de ţări membre ale UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Cetăţenii din circa 60 de ţări, printre care SUA, Canada, Brazilia, Australia şi Regatul Unit sunt scutiţi de vize pentru sejururile scurte în spaţiul Schengen.

La mijlocul lui 2025, călătorii din aceste 60 de ţări vor trebui să dispună de o autorizaţie de călătorie ETIAS (European Travel Information and Authorisation System) pentru a intra în UE şi în spaţiul Schengen, la un preţ de 7 euro şi valabilă pentru trei ani.

Acest sistem, similar ESTA american, are drept obiectiv întărirea controalelor în cazul călătorilor străini în cadrul UE, pentru a detecta potenţiale ameninţări.

Cetăţenii din ţări terţe ce călătoresc în UE vor fi astfel supuşi la sfârşitul lui 2024 unui nou sistem de control intrare/ieşire (EES). Această bază de date centralizată va include data şi locul de intrare şi ieşire sau ale refuzului de intrare, fotografiile cu faţa şi amprentele digitale ale călătorului.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...