Un inginer italian se dădea drept medic ginecolog. Bărbatul a fost arestat și acuzat de pedofilie

Data actualizării: Data publicării:
medic scrie shutterstock_435307894

La prima vedere, bărbatul de 50 de ani părea un cetăţean model: era însurat, avea doi copii şi nu fusese niciodată în atenţia autorităţilor. Dar trăia o viaţă dublă. 

Un inginer din Italia, care se dădea medic ginecolog, a fost arestat de poliţia italiană şi acuzat de pedofilie.  Este încă un caz de doctor fals descoperit în Italia, țara unde și-a început cariera de impostor și Matteo Politi, pretinsul chirurg estetician arestat luna trecută în România.

În timpul liber, inginerul pretindea că este medic ginecolog şi îşi construise mai multe identităţi false pe internet care să-i susţină povestea. Nimic nu dădea de bănuit și reuşea să păcălească minore, pe care le chema la controale în cabinetul său improvizat într-un apartament de la periferia oraşului Brianza, de lângă Monza. În acest loc, falsul doctor abuza şi ameninţa fetele.

Până acum, doar două minore au depus plângere, dar anchetatorii cred că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare. Ancheta a început în noiembrie 2018, când tatăl uneia dintre fete a alertat carabinierii. Printre victime ar putea fi și o fetiță în vârstă de numai zece ani.

Inginerul care se dădea medic a fost acuzat de pedofilie, abuzuri sexuale și deținere de materiale sexuale cu minori. Dacă va fi găsit vinovat, riscă să stea cel puţin șase ani de închisoare.

Citiți și:  A pilotat avioane timp de 20 de ani, fără să fie pilot

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...