Ungaria: Cererea PE de invocare a articolului 7 este un atac al „rețelei lui George Soros”

Data publicării:
Peter Szijjarto -agerpres-18.9.2015

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat că rezoluția prin care Parlamentul European (PE) a cerut miercuri suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE este în opinia sa un atac al „rețelei lui George Soros”, relatează Agerpres.

Peter Szijjarto -agerpres-18.9.2015
Foto: Agerpres

„Instituțiile europene nu sunt capabile să accepte că Ungaria, în pofida tuturor presiunilor, aplică în chestiunea migrației politici care au în vedere securitatea Ungariei și a poporului ungar”, a afirmat șeful diplomației de la Budapesta.

Parlamentul European a votat miercuri o rezoluție în favoarea invocării Articolului 7 împotriva Ungariei, pentru „încălcarea gravă a valorilor” europene. Aplicarea acestui articol a mai fost cerută în trecut pentru a sancționa politicile premierului Viktor Orban, dar nu s-a ajuns niciodată la suspendarea dreptului de vot, măsură pentru care este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre ale UE.

Amintind de raportul elaborat în anul 2013 de către eurodeputatul portughez Rui Tavares, Szijjarto a spus miercuri că „în locul raportului Tavares” acum avem practic un „raport Soros”.

El a asigurat că indiferent de presiunile care vor fi puse pe guvernul ungar și indiferent câte rapoarte va aproba Parlamentul European, „niciun imigrant ilegal nu va putea intra în Ungaria”.

Instituțiile europene sunt nemulțumite de unele politici promovate de premierul Orban, respectiv modificările legislative ce privesc politica de azil pentru refugiați, organizațiile nonguvernamentale și educația.

La sfârșitul lunii martie, în Ungaria a intrat în vigoare o lege care prevede că migranții care sosesc la granițele țării trebuie să înainteze cererile de azil în așa-numitele zone de tranzit, unde vor rămâne în regim închis până când vor primi un răspuns la cererea formulată.

De asemenea, Parlamentul de la Budapesta a adoptat la începutul lunii aprilie o lege care vizează Universitatea Central-Europeană (Central European University — CEU), creată la Budapesta de magnatul George Soros. Această instituție riscă să fie închisă sau mutată într-o altă țară, întrucât nu îndeplinește condițiile de funcționare prevăzute în actul normativ.

La trei zile după adoptarea acestei legi, partidul de guvernământ, Fidesz, a prezentat Parlamentului un proiect de lege care prevede că ONG-urile ce beneficiază de finanțare din afara țării trebuie să se înregistreze ca „organizații susținute din străinătate”, iar acest proiect se află în prezent în dezbaterea legislativului.

Guvernul de la Budapesta a inițiat la începutul lunii aprilie și o consultare populară în care cere cetățenilor maghiari opinia despre politicile Uniunii Europene, campanie considerată la Bruxelles drept una antieuropeană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...