VIDEO | Accident la metroul din Roma: 20 de fani ai ŢSKA Moscova răniţi, dintre care 5 grav

Data actualizării: Data publicării:
accident roma2

O scară rulantă a cedat, marţi seară, la staţia Repubblica a metroului din Roma, accident în care au fost răniţi 20 de fani ai echipei ŢSKA Moscova, dintre care cinci grav, informează gazzetta.it. Suporterii ŢSKA Moscova se îndreptau către Stadio Olimpico, pentru meciul cu AS Roma din Liga Campionilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 19.00, oră la care staţia este de obicei foarte aglomerată. Unul dintre fanii ruşi a suferit o amputare parţială a piciorului. Staţia de metrou a fost închisă.

Gazzetta scrie că mulţi suporteri erau în stare de ebrietate şi au început să sară pe scara rulantă, care a cedat în aceste condiţii.

De asemenea, la stadion s-au înregistrat incidente, doi ruşi şi un italian fiind reţinuţi de poliţie. Un alt rus a fost înjunghiat într-o încăierare a grupurilor ultras ale celor două echipe.

Meciul AS Roma - ŢSKA Moscova se dispută de la ora locală 21.00, 22.00 în România, în etapa III-a a Grupei G a Ligii Campionilor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ea este Miss în Statele Unite. Ce reacție a avut când a fost criticată că nu duce un stil de viață sănătos
Digi FM
"A avut curaj". Ce spun directorul și părinții șefei de promoție a unui liceu din Arad despre discursul ei...
Pro FM
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Principalele motive pentru care oamenii divorțează: „Bărbații vor doar să își facă treaba"
Newsweek
VIDEO Un urs a vrut să atace o tigroaică, dar s-a oprit în ultimul moment. Cum a reacționat felina?
Digi FM
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, cu șalupa la petrecerea dată după cununie. Antrenorii Belu și Bitang...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Richard Gere, alături de femeia visurilor sale, într-o apariție rară. Actorul nu-și putea lua ochii de la...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...