VIDEO. Italia redeschide pârtiile de schi, unele pentru prima dată într-un an și jumătate

Data publicării:
schi
Italia redeschide pârtiile de schi. Foto: Captură video

Pârtiile din nordul Italiei au început să se redeschidă, unele dintre ele pentru prima oară într-un an și jumătate. Administratorii sunt convinși că vor putea face față oricărui scenariu.

Toți turiștii trebuie să arate certificatul verde înainte să intre pe zăpadă. De asemenea, în telecabine, sunt cel mult trei oameni în același timp.

-Prima verificare a fost chiar în parcare, am pus mască și am arătat certificatul verde. Sunt mereu trei oameni în telecabine, toată lumea poartă mască la coadă, aș zice că lucrurile merg foarte bine.

-Este frumos. În sfârșit, după un an cu închideri, suntem fericiți. Avem o dorință de a schia, zăpada și ziua sunt superbe.

Trei sferturi dintre italieni sunt vaccinați cu schema completă. Iar Italia are semnificativ mai puține cazuri noi decât Germania, Austria și Franța, principalele adversare în lupta pentru atragerea schiorilor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri