Virusologii italieni cer încă o lună de lockdown pentru a opri răspândirea tulpinii britanice a coronavirusului

Data publicării:
canal in Venetia in perioada covid 19
Turismul din Italia a avut grav de suferit din cauza pandemiei. FOTO: Getty Images

Mai mulţi experţi italieni, printre care şi consilierul pentru combaterea pandemiei al ministrului Sănătăţii, au cerut luni noului guvern condus de Mario Draghi să instituie cel puţin o lună de lockdown total pentru a opri avansul răspândirii variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2.

„Trebuie să dureze atât timp cât este necesar pentru ca incidenţa să scadă. Pot fi două, trei, patru săptămâni, depinde de cât de repede se atinge obiectivul”, a explicat Walter Riccardi, consilierul ministrului, în faţa presei italiene, potrivit agenţiei EFE, scrie Agerpres.

În opinia sa, o asemenea decizie trebuie însoţită de o intensificare a anchetelor epidemiologice şi a vaccinării.

Un alt virusolog, implicat în gestionarea primul val al epidemiei de COVID-19 în regiunea Veneto, Andrea Crisanti, a amintit că la ora actuală în Italia circa „20% dintre cei infectaţi au varianta britanică şi acest procent creşte”.

„Era necesar să fi închis în decembrie, am fi prevenit toată aceasta, iar acum suntem din nou în necaz”, a deplâns acesta într-un interviu publicat luni de cotidianul La Stampa.

În opinia sa, este necesar „un blocaj dur şi imediat pentru a evita ca varianta britanică să devină dominantă şi să aibă efecte devastatoare ca în Anglia, Portugalia şi Israel”.

Experții cer măsuri rapide

În plus faţă de un lockdown, adaugă Andrea Crisanti, „trebuie demarat un program naţional de urmărire a variantelor” coronavirusului, iar acolo „unde se găsesc variantele braziliană şi sud-africană, este nevoie de închideri totale, şi nu de zone roşii, care sunt mai degrabă blânde”.

Şi preşedintele fundaţiei ştiinţifice Gimbe, Nino Cartabellotta, a cerut „un blocaj total timp de două săptămâni, care ar coborî curba (infectărilor) pentru a putea relua urmărirea cazurilor, în caz contrar va fi nevoie să continuăm tot anul 2021 cu închideri temporare şi redeschideri”.

În schimb, directorul sanitar al spitalului de boli infecţioase Spallanzani din Roma, Francesco Vaia, a estimat că nu ar fi nevoie de lockdown-uri severe, ci de „izolări în zonele unde se consideră necesar”.

Italia a înregistrat în ultima raportare pentru 24 de ore 11.068 de cazuri de COVID-19 şi 221 de decese.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...