Un autoportret al artistului Max Beckmann, adjudecat pentru o sumă record. Arta lui a fost interzisă de naziști

Data actualizării: Data publicării:
Autoportret Max Beckmann
Tablourile artistului Max Beckmann, din ce în ce mai scumpe. Un autoportret, vândut pentru o sumă record. Foto: Profimedia Images

Autoportretul artistului Max Beckmann a fost adjudecat pentru suma de 20 de milioane de euro, cea mai mare de până acum la o licitație organizată în Germania. Tablourile pictorului, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea, au devenit din ce în ce mai scumpe în ultimele decenii, scrie Agerpres care citează AFP. Recordul la nivel mondial este deținut de ''Salvator Mundi'', de Leonardo de Vinci, adjudecat în 2017 contra sumei de 450,3 milioane de dolari.

Pictura a fost adjudecată pentru 20 de milioane de euro, iar suma totală, care ia în seamă comisioanele şi impozitele, se ridică la 23,2 milioane de euro, a precizat o reprezentantă a casei de licitaţii Grisebach.

Tabloul prezentat joi de casa de licitaţii Grisebach se află în proprietate privată de la crearea sa în 1943. Considerat o capodoperă, lucrarea îl reprezintă pe artist în timpul exilului său în Ţările de Jos după ce a fugit din Germania nazistă.

A fost oferit soţiei sale, Mathilde, supranumită Quappi, care l-a păstrat până la moartea ei, în 1986, apoi, acest tablou a rămas timp de decenii într-o colecţie privată elveţiană şi nu a mai fost expus public de la mijlocul anilor 1990.

Precedentul record în Germania era deţinut de un alt tablou de Beckmann, ''The Egyptian Woman'', vândut în 2018 contra sumei de 4,7 milioane de euro.

Nu este însă un record la nivel global pentru un tablou de Beckmann vândut la licitaţie. Cel mai ridicat preţ până în prezent a fost atins în 2017 în urma unei licitaţii organizate de casa Christie's din Londra: este vorba despre tabloul ''Bird's Hell", o alegorie puternică a Germaniei naziste, adjudecat pentru 36 de milioane de lire sterline (41 de milioane de euro la vremea respectivă).

În timpul vieţii, Beckmann (1884-1950) s-a bucurat de succes în Germania, până când naziştii au numit arta sa "degenerată" şi au scos-o din muzeele germane în 1937. Sinţindu-se din ce în ce mai ameninţat, artistul şi-a părăsit patria plecând în exil la Amsterdam, unde a trăit timp de un deceniu înainte de a se muta în Statele Unite.

Beckmann a murit la vârsta de 66 de ani în urma unui infarct pe când se îndrepta spre Metropolitan Museum of Art de New York, unde este expus autoportretul său în jachetă albastră.

Potrivit unui clasament al AFP, recordul absolut - din toate timpurile - pentru vânzarea unei opere de artă la licitaţie este deţinut de ''Salvator Mundi'', de Leonardo de Vinci, adjudecat în noiembrie 2017 contra sumei de 450,3 milioane de dolari în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitaţii Christie's.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Judi Dench nu mai poate lucra din cauza problemelor de vedere, după 65 de ani de carieră: "Nici măcar nu mai...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...