Un bărbat care a scos un cuţit pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris a fost împuşcat de polițiști

Data actualizării: Data publicării:
intrare terminal Aeroportul Charles de Gaulle din Paris.
Aeroportul Charles de Gaulle din Paris. Foto: Profimedia Images

Un bărbat care a scos un cuţit a fost împuşcat mortal de un poliţist, miercuri dimineaţă ,pe aeroportul Roissy Charles de Gaulle, unul din cele două principale aeroporturi din Paris, relatează AFP, citând surse aeroportuare şi din cadrul poliţiei franceze.

'Poliţia a neutralizat în această dimineaţă un individ ameninţător, aflat în posesia unei arme albe, pe aeroportul Roissy Charles de Gaulle', a indicat prefectura poliţiei din Paris pe contul său Twitter, scrie Agerpres.

Incidentul s-a produs în zona terminalului 2F în jurul orei locale 08:20 (06:20 GMT). 'O persoană fără adăpost îi deranja pe agenţii de securitate, care au chemat poliţia de frontieră (PAF) să ajute la evacuare sa', a indicat o sursă aeroportuară.

Bărbatul s-a îndepărtat, în timp ce îi insulta pe poliţişti, apoi s-a întors şi a scos un cuţit. Unul dintre poliţişti a făcut apoi uz de arma din dotare, potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine franceze.

Un fotoreporter AFP, care a asistat la incident, a explicat că "un bărbat înalt de culoare a agitat spre poliţişti un obiect care arăta ca un cuţit". El nu a dat curs somaţiei forţelor de ordine şi a continuat să înainteze, un poliţist deschizând atunci focul asupra sa. 'A fost tras un singur foc", a indicat acesta.

Victima a fost pusă pe targă şi evacuată într-o zonă inaccesibilă pasagerilor, a mai spus fotoreporterul AFP, potrivit surselor citate.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...