Un elicopter militar ungar s-a prăbuşit în Croaţia. Cel puțin doi morți

Data publicării:
elicopter in zbor
Foto: Facebook / Honvedelem.hu

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa miercuri, în urma prăbuşirii unui elicopter militar ungar într-un canion dintr-o regiune muntoasă din Croaţia, au anunțat serviciile de urgenţă locale.

Ministerul croat al Apărării comunicase anterior că un elicopter militar străin s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă din Croaţia, indicând că a mobilizat un avion şi un elicopter pentru a participa la operaţiunile de căutare, potrivit AFP.

Ministerul de la Zagreb nu a făcut însă public niciun bilanţ al victimelor în cazul accidentului produs la Pakovo Selo, într-o zonă cu terenuri abrupte.

„Nu era un elicopter al armatei croate”, s-a limitat să indice Ministerului croat al Apărării, într-un comunicat.

Căutările sunt în curs de desfăşurare pentru găsirea celui de-al treilea membru al echipajului aparatului prăbuşit, a declarat Josip Brozicevic, şeful serviciului naţional croat de salvamont, pentru AFP, potrivit Agerpres.

Aparatul s-a prăbuşit pe fundul canionului râului Cikola, în apropiere de Drnis, la aproximativ 50 de kilometri de coasta Adriaticii.

Despre acest accident a relatat canalul regional de televiziune N1, care a transmis de la început că aparatul implicat este unul al armatei ungare şi avea la bord trei persoane.

Croaţia a aderat la NATO în 2009 şi găzduieşte deseori exerciţii militare cu partenerii săi în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...