Un model din India și-a înscenat moartea. La scurt timp a dezvăluit de ce a făcut-o

Data publicării:
Poonam Pandey
Poonam Pandey, în vârstă de 32 de ani, a devenit faimoasă în 2011. FOTO: Profimedia Images

Un model din India și-a înscenat propria moarte pentru a atrage atenția asupra cancerului de col uterin. Ea și-a motivat gestul spunând că era „necesar” să facă acest lucru, transmite Sky News.

Poonam Pandey, în vârstă de 32 de ani, a devenit faimoasă în 2011, când a promis că se va dezbrăca pentru echipa indiană de cricket dacă va câștiga Cupa Mondială. De atunci a apărut în filme și reality show-uri.

Vineri, pe pagina ei de Instagram a fost făcut un anunț, potrivit căruia ea a murit, din cauza cancerului de col uterin.

„Această dimineață este una grea pentru noi. Am pierdut-o pe Poonam din cauza cancerului de col uterin”, este o parte din mesajul care a fost postat pe contul ei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Echipa de management a lui Pandey a confirmat, de asemenea, moartea ei pentru mass-media, în timp ce colegii ei de platou au postat omagii pe rețelele sociale.

Dar unii fani au fost sceptici, după ce, în urmă cu câteva zile Poonam Pandey a postat imagini în care părea că se simte bine. De asemenea, după aflarea adevărului, mulți au criticat-o.

Ulterior, ea a explicat, într-un videoclip postat sâmbătă, că nu a murit și și-a cerut scuze fanilor ei pentru că i-a șocat cu această veste.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Da, mi-am înscenat moartea. Extrem, știu. Dar dintr-o dată vorbim cu toții despre cancerul de col uterin, nu-i așa? Sunt mândră de ceea ce a reușit să realizeze această veste. Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cancerul de col uterin poate fi prevenit în întregime. Cheia constă în vaccinul HPV și testele de detectare precoce. Avem mijloacele necesare pentru a ne asigura că nimeni nu își pierde viața din cauza acestei boli” a spus Pandey. 

Într-o postare ulterioară în care a încercat să se apere, ea a spus: „Simțiți-vă liberi să vă exprimați frustrarea, înțeleg”.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri