Un sud-coreean a fost executat în China pentru trafic de droguri. Reacția guvernului din Coreea de Sud

Data publicării:
Un bărbat arată un plic cu droguri.
Bărbatul a fost arestat în China în 2014 având asupra sa cinci kilograme de metamfetamină. Foto: Getty Images

Un cetăţean sud-coreean a fost executat în China pentru trafic de droguri, transmite sâmbătă AFP, care notează că este un verdict rar în această ţară pentru un deţinător de paşaport străin şi care are potenţialul de a tensiona relaţiile dintre Beijing şi Seul, potrivit Agerpres.

Acuzatul, prezentat în China drept „Jiang”, a fost executat vineri dimineaţă după pronunţarea verdictului de către Tribunalul popular intermediar din Guangzhou (sud), a declarat pentru AFP Ministerul Afacerilor Externe din China.

„Dreptul penal chinez prevede că pedeapsa cu moartea poate fi aplicată pentru delicte extrem de grave în materie de droguri. În condiţiile în care acuzaţi de naţionalitate străină comit o crimă pe teritoriul chinez, legea chineză se aplică la fel”, a explicat Ministerul.

Bărbatul a fost arestat în China în 2014 având asupra sa cinci kilograme de metamfetamină, potrivit agenţiei de presă sud-coreene Yonhap.

Condamnat la moarte în primă instanţă în 2019, pedeapsa a fost confirmată în 2020, precizează agenţia citată.

Guvernul sud-coreean şi-a exprimat „regretul” după executarea cetăţeanului său.

Numărul persoanelor executate în fiecare an în China este un secret de stat, dar condamnarea la pedeapsa capitală a unor cetăţeni străini este un fapt rar.

Cea mai recentă execuţie în China a unui posesor de paşaport occidental este cea a lui Akmal Shaikh, un britanic executat în 2009 pentru trafic de heroină, potrivit agenţiei de presă oficiale chineze Xinhua.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pe câți bani cântă la nunți Irina Loghin, în 2024! Suma nu este deloc mică, de ce cere atât
Digi FM
A plecat din țară în urmă cu 20 de ani, iar acum vrea să se întoarcă acasă. Mesajul unei românce a devenit...
Pro FM
Nicki Minaj a fost acuzată de posesie de droguri în Amsterdam. Cum a explicat artista incidentul pe care l-a...
Film Now
Jane Fonda, fermecătoare la Festivalul de Film de la Cannes. După defilarea pe covorul roșu, actrița de 86 de...
Adevarul
Cum răspund ucrainenii noii legi a mobilizării: „Aș alege străinătatea, aș da mită. Viața mea este pe primul...
Newsweek
Maghiarii dau năvală să cumpere din România. „Până și produsele ungurești sunt mai ieftine la Arad"
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
Cât de nocive sunt pentru sănătate uscătoarele de rufe pe care le avem acasă. Avertismentul lansat de oamenii...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
(VIDEO) Travis Scott si iubitul lui Cher au fost implicati intr-o bataie la petrecerea de dupa Cannes 2024