Ungaria va proteja spaţiul aerian al Slovaciei împreună cu Polonia şi Cehia

Data actualizării: Data publicării:
harta slovacia
Ungaria va proteja spaţiul aerian al Slovaciei împreună cu Polonia şi Cehia. FOTO: Shutterstock

Ungaria va proteja spaţiul aerian al Slovaciei împreună cu Polonia şi Republica Cehă, au decis înalţi responsabili ai Apărării din cele patru ţări ale Grupului de la Visegrad (V4) la o întâlnire desfăşurată luni la Strbske Pleso, în nordul Slovaciei, transmite TASR, potrivit Agerpres.

Ministrul slovac al Apărării, Martin Sklenar, a semnat o declaraţie în acest sens cu omologii săi polonez şi ungar, Mariusz Blaszczak, respectiv Kristof Szalay-Bobrovniczky, şi viceministrul ceh al apărării Daniel Blazkovec.

„Până acum aveam un astfel de acord cu Polonia şi Republica Cehă, parteneri care patrulează deja de câteva luni spaţiul nostru aerian. Sunt bucuros că am reuşit să ajungem la un acord şi cu Ungaria privind angajamentul său în această iniţiativă”, a declarat ministrul slovac.

Potrivit acestuia, Slovacia se poate baza pe utilizarea capacităţilor şi aeronavelor tuturor celor trei ţări - Cehia, Polonia şi Ungaria - până pe 31 decembrie 2024.

Acordul are în vedere acoperirea perioadei până la sosirea în Slovacia a aeronavelor F-16 comandate pentru a putea îndeplini toate misiunile legate de protejarea spaţiului aerian slovac, a menţionat Sklenar.

Slovacia aşteaptă livrarea noilor sale avioane de luptă americane F-16, comandate încă din 2018 şi dintre care primele patru urmează să vină în ţară anul viitor.

Reuniunea de luni din Munţii Tatra a fost consacrată cooperării reciproce şi unui bilanţ al preşedinţiei slovace a V4, pe care Slovacia urmează să o predea Republicii Cehe.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”