Val de indignare în Noua Zeelandă după ce o organizație de vânători a promis premii copiilor care ucid pisici

Data publicării:
O pisică sălbatică fotografiată în natură.
Pisicile care s-au sălbăticit în Noua Zeelandă sunt considerate o specie dăunătoare. Foto: Profimedia Images

Un concurs prin care copiii din Noua Zeelandă erau încurajați să vâneze pisici care trăiesc în sălbăticie a fost anulat după ce evenimentul a stârnit un val de indignare în această țară, scrie BBC.

Organizatorii partidei de vânătoare anuale au inclus, pentru copii, o categorie nouă în această ediție - cea a vânării de pisici sălbăticite.

Celor mici li s-a zis să nu ucidă pisici de casă, însă aceștia au fost încurajați să ucidă cât mai multe pisici pe care le găsesc în sălbăticie cu putință, pentru un premiu echivalent cu 140 de euro.

Evenimentul a intrat în atenția organizațiilor pentru protecția animalelor care au cerut renunțarea imediată la idee.

Organizatorii au anunțat marți că nu vor mai permite împușcarea pisicilor, afirmând că au primit o serie de "e-mailuri crude și nepotrivite" după ce evenimentul pe care îl plănuiau a fost mediatizat.

"Suntem dezamăgiți și le cerem scuze celor care așteptau cu entuziasm să fie implicați într-un eveniment care are ca scop protejarea păsărilor noastre locale și a altor specii vulnerabile", au scris organizatorii pe Facebook.

Membrii Societății pentru Prevenirea Cruzimii față de Animale au transmis că sunt bucuroși că această categorie a fost eliminată.

Un reprezentant al Societății a declarat că cei mici, dar și adulții, ar face cu greu diferența dintre "o pisică sălbăticită, una de stradă și una domesticită".

Au existat însă și oameni care au susținut organizatorii partidei de vânătoare. Aceștia spun că pisicile sălbăticite dăunează nu doar speciilor native din Noua Zeelandă ci și fermelor de aici.

În Noua Zeelandă, o gospodărie din două găzduiește cel puțin o pisică. Pisicile au fost aduse pe această insulă la începutul secolului 19 de coloniștii europeni, însă multe dintre feline s-au sălbăticit de atunci.

Societatea de Protecție a Păsărilor din Noua Zeelandă estimează că aceste pisici ucid anual în jur de 1,1 milioane de păsări native, care nu au evoluat să facă față unor astfel de prădători.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita