Val de migranți la frontiera Slovaciei. Sute de soldați vor fi trimiși la granița cu Ungaria pentru a-i ajuta pe polițiști

Data actualizării: Data publicării:
masina de politie la frontiera slovaciei
Slovacia va trimite aproape 500 de soldaţi pentru a ajuta poliţia de frontieră să controleze afluxul în creştere de migranţi, în special sirieni, care vin dinspre Ungaria. FOTO: Profimedia Images

Slovacia va trimite aproape 500 de soldaţi pentru a ajuta poliţia de frontieră să controleze afluxul în creştere de migranţi, în special sirieni, care vin dinspre Ungaria şi încearcă să ajungă în statele mai bogate din vestul Europei, a declarat miercuri premierul slovac, Ludovit Odor, potrivit Reuters.

Peste 27.000 de migranţi ilegali au fost reţinuţi în Slovacia de la începutul acestui an, de nouă ori mai mulţi faţă de perioada similară a anului trecut. Creşterea numărului migranţilor care pătrund pe teritoriul slovac survine înaintea apropiatelor alegeri legislative din 30 septembrie şi a atras atenţia politicienilor, în timp ce în oraşele mici de la frontiera sudică sunt observaţi tot mai mulţi refugiaţi care dorm prin parcuri sau terenuri de sport.

Premierul slovac a declarat că frontiera dintre Slovacia şi Ungaria, ţări membre în spaţiul Schengen, nu poate fi închisă ermetic în faţa migranţilor, dar soldaţii vor ajuta poliţia de frontieră să înregistreze migranţii şi de asemenea vor patrula în oraşele din zona de graniţă.

„Doresc să asigur cetăţenii că vorbim în continuare despre migraţie de tranzit”, a mai spus premierul, subliniind că migranţii care intră în Slovacia nu urmăresc să rămână în această ţară, ci să-şi continue drumul către ţări vest-europene, precum Germania.

Guvernul slovac are în vedere încetarea practicii de emitere a formularelor de înregistrare pentru migranţi, ceea ce alte state de pe ruta balcanică nu fac şi pare a fi un factor de atracţie pentru intrarea migranţilor în Slovacia, chiar dacă aproape toţi doresc să plece mai departe în vestul Europei.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...