VIDEO Mii de protestatari au manifestat la Dublin împotriva creşterii costului vieţii

Data publicării:
Cost of Living crisis protest in Dublin, Ireland - 24 Sep 2022
Mii de protestatari au manifestat la Dublin împotriva creşterii costului vieţii. Foto: Profimedia

Mii de persoane au ieşit sâmbătă în stradă la Dublin pentru a protesta împotriva creşterii costului vieţii. Manifestaţia a fost organizată de coaliţia Cost Of Living, formată din 30 de organizaţii, inclusiv sindicate, organisme studenţeşti şi ale pensionarilor şi partide politice de opoziţie, care îndeamnă guvernul să adopte măsuri radicale împotriva crizei costului vieţii şi a locuinţelor.

Marşul a început în Piaţa Parnell la ora 14.30 (13.30 GMT), participanţii purtând bannere şi scandând "costul vieţii este al naibii de mare". Manifestanţii s-a îndreptat spre strada O'Connell şi College Green şi s-a terminat în Piaţa Merrion, unde au fost pronunţate discursuri, scrie Agerpres.

Preşedinta Sinn Fein, Mary-Lou McDonald, a condus o delegaţie a partidului la acest protest. Ea a acuzat guvernul irlandez că "nu ascultă oamenii de rând", acuzaţie la care mulţimea a răspuns: "nu le pasă".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

McDonald a mai afirmat că "această criză a costului vieţii arată din nou inegalităţile uriaşe care există în Irlanda"."Avem nevoie de mult mai mult decât o schimbare a Taoiseach (premierul n.r.). Avem nevoie de o schimbare de guvern. Avem nevoie de un guvern al poporului şi de un guvern pentru o schimbare reală".

McDonald a cerut reducerea chiriilor şi interzicerea creşterii chiriei timp de cel puţin trei ani, o finanţare mai bună a serviciilor de îngrijire a sănătăţii şi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi reducerea cu două treimi a costurilor pentru îngrijirea copiilor.

Richard Boyd Barrett din partea People Before Profit, Seamus Dooley din partea Irish Congress of Trade Unions, Beth O'Reilly, preşedinta Union of Students in Ireland, Imelda Brown pentru Irish Senior Citizens Parliament şi Sophia Mulvaney de la Access For All, s-au adresat de asemenea mulţimii.

Un miting similar a avut loc mai devreme la Londonderry. Manifestaţia din Piaţa Guildhall de sâmbătă după-amiază a fost organizată de primarul districtului Derry & Strabane (nord-vestul Irlandei de Nord), Sandra Duffy, pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ea a numit urgenţa legată de costul vieţii.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Motivul pentru care un bărbat l-a rugat pe vecinul său să nu-și mai lase pisicile să stea la fereastră: „Îmi...
Film Now
Kevin Costner și-a ipotecat casa pentru westernul "Horizon: An American Saga": Dacă nu vă place, puteţi să...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...