Zelenski, după ce Danemarca și Olanda au anunțat că vor dona avioane de luptă F-16 Ucrainei: „Rusia va pierde acest război”

Data publicării:
volodimir zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Danemarca, a declarat luni, la Copenhaga, că este convins că Rusia va pierde războiul. FOTO: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Danemarca, a declarat luni, la Copenhaga, că este convins că Rusia va pierde războiul, în condiţiile în care Danemarca şi Olanda au anunţat că vor livra Ucrainei în viitorul apropiat avioane de luptă F-16, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Astăzi, noi suntem convinşi că Rusia va pierde acest război”, a declarat Zelenski în faţa mulţimii adunate lângă Parlament.

Cele 19 avioane F-16 promise de Danemarca vor fi livrate progresiv Kievului: şase spre sfârşitul anului, opt anul viitor şi cinci anul următor, potrivit şefei guvernului danez.

„Esenţialul este ceea ce noi demonstrăm cu victoria noastră, cooperarea noastră. Împreună, noi demonstrăm că viaţa are valoare, că oamenii contează. Libertatea este importantă, Europa este importantă”, a continuat preşedintele ucrainean. 

Cu o zi înainte, Zelenski a salutat decizia „istorică” a Olandei şi Danemarcei de a livra ţării sale în total 61 de avioane de luptă F-16 de fabricaţie americană.

Zelenski s-a deplasat duminică în aceste două ţări pentru a examina aparatele pe care Kievul le cere neîncetat de la declanşarea invaziei ruse, pentru a combate forţele Moscovei, mult superioare în acest stadiu.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri