Fost primar, condamnat cu suspendare pentru fraudarea tezelor fiului său la Evaluarea Națională. Lucrările au fost rescrise de dascăli

Data publicării:
elev la examen mana care scrie pe o foaie
Lucrările elevului au fost rescrise de doi profesori și au fost înlocuite înainte de a fi trimise spre centrul de corectare. Foto: GettyImages

Un fost primar din județul Suceava a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că ar fi fraudat lucrările fiului său la Evaluarea Națională. Este acuzat de dare de mită și cumpărare de influență, într-un dosar în care sunt anchetați și doi profesori, de română și matematică. Dascălii ar fi rescris tezelele elevului după finalizarea examenului, spun anchetatorii, citați de Botoșăneanul.

Fiul fostului primar din Salcea a susținut Evaluarea Națională în 2016. S-a prezentat la examen și a scris ce și cât a știu. După terminarea probelor, doi profesori ar fi înlocuit lucrările cu unele scrise de ei, înainte ca foile de examen să ajungă în centrele de corectare.

Adolescentul, care absolvise gimnaziul cu media 7,96, a obținut la Evaluarea Națională note foarte mari: 10 la limba română, respectiv 8,25 la matematică. Cineva a sesizat DNA, care a deschis o anchetă, scrie sursa citată.

În urma cercetărilor, procurorii au stabilit că la mijloc ar fi fost vorba despre o serie de ilegalități. L-au acuzat pe fostul edil, Ilie Lungu, de dare de mită, constituire de grup infracţional oganizat și cumpărare de influenţă, iar instanța le-a dat dreptate. Bărbatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru "cumpărare de influenţă" și la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru "dare de mită", în formă continuată. Pedepsele s-au contopit și, în final, instanța a decis: "În baza art. 91 Cod penal, suspendă executarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 Cod penal." Totodată, instanța i-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

Și dascălii implicați în fraudarea lucrărilor la Evaluarea Națională au primit pedepse în instanță: fosta directoare a Școlii din Salcea a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare cu suspendare, în timp ce profesorul de matematică a primit 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare. În ambele cazuri, cei doi au fost exclusi din învățământ timp de 2 ani și nu au dreptul de a fi aleși în funcții publice.

Pronunțarea în acest caz a fost dată joi, 27 aprilie 2023, de Curtea de Apel Suceava. 

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Ana Baniciu a născut un băiețel perfect sănătos. S-a mutat într-o casă veche din centrul Capitalei cu 3 zile...
Film Now
Johnny Depp va fi Satana, iar Jeff Bridges va apărea în rolul lui Dumnezeu, într-un film de Terry Gilliam...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Demi Moore ar fi pus ochii pe Joe Jonas, cântărețul cu 27 de ani mai tânăr decât ea. Dezvăluiri neașteptate...
UTV
Halsey s-a luptat in secret cu doua boli grave: “Ma consider norocoasa ca sunt in viata”. Imagini emotionante...