O bandă formată din români și italieni a furat 300.000 de euro de la turiștii din Roma. Cum reușeau să le cloneze cardurile

Data publicării:
O persoană folosește un POS pentru plata cu cardul.
Chelnerii treceau cardul de credit al turiștilor nu doar prin POS, dar și printr-un skimmer. Foto: Profimedia Images

O bandă formată din 20 de români și italieni este acuzată că a furat aproximativ 300.000 de euro de pe cardurile turiștilor din Roma. În complicitate cu proprietarii și chelnerii din mai multe restaurante din capitala Italiei, aceștia clonau cardurile clienților care foloseau această metodă de plată, scrie ilmessaggero.it.

La plata notei în restaurant, chelnerii treceau cardul de credit al turiștilor nu doar prin POS, dar și printr-un skimmer (un aparat care copiază codurile) pe care îl aveau ascuns în palmă.

Datele erau imprimate apoi pe carduri blank și folosite la cumpărături.

Zeci de carduri au fost clonate începând cu anul 2015, arată ancheta, prejudiciul fiind de aproximativ 300.000 de euro.

Conform rechizitoriului, doi dintre români au cheltuit într-o singură zi, pe 22 martie 2015, peste 1.000 de euro din același card de credit clonat, în magazine alimentare și în benzinării.

Ulterior, în august, unul dintre români a cheltuit 3.457 de euro pe telefoane și calculatoare.

Un alt român implicat în dosar a folosit un astfel de card pentru micul dejun la un fast-food, pe care a dat 9 euro și 40 de cenți, apoi a ajuns într-un magazin de haine, unde a cumpărat produse de 375 de euro.

Banda lucra în complicitate cu angajați și chiar proprietari de localuri și magazine din centrul Romei.

Vizați erau turiștii asiatici sau sudamericani care păreau bogați.

Membrii grupării foloseau cardurile clonate câteva zile mai târziu, în ideea că turiștii au părăsit deja Italia, iar atunci când vor observa că le dispar banii din cont le va fi greu să depună plângere.

Procurorii italieni au cerut punerea sub acuzare a 20 de persoane în acest caz pentru conspirație criminală, înșelăciune, furt calificat și primire de bunuri sustrase.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri