O femeie a fost salvată de poliţişti dintr-un apartament din București, unde era ţinută cu forţa şi agresată

Data publicării:
masina de politie
FOTO: Shutterstock

O femeie de 45 de ani a fost salvată de poliţiştii din Bucureşti, după ce i-a cerut ajutorul unei prietene, căreia i-a spus că este ţinută împotriva voinţei sale și agresată într-un apartament din Sectorul 5. Femeia a fost găsită împreună cu prietenul său, ea având urme de violenţă, şi a fost dusă la spital, a transmis Poliţiei Capitalei.

Secţia 24 Poliţie a fost sesizată, luni, de către o femeie, despre faptul că ar fi fost contactată de o prietenă, prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie online, care i-ar fi spus că este lipsită de libertate şi agresată la o adresă din Sectorul 5.

”În urma activităţilor specifice, femeia, în vârstă de 45 de ani, a fost identificată într-un apartament, unde se afla împreună cu prietenul ei. Întrucât aceasta prezenta urme de violenţă, a fost preluată de către un echipaj de prim ajutor şi transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. De asemenea, bărbatul în cauză a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a precizat Poliția Capitalei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, de către Secţia 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...