Prostituate jefuite de hoți care se dădeau drept clienți. Trei bărbați au fost arestați

Data publicării:
politie
Prostituate jefuite de hoți care se dădeau drept clienți. Foto: Captură video

Trei bărbați au fost arestați preventiv, după ce ar fi jefuit două prostituate, în Brașov.

În urmă cu o săptămână doi dintre ei au intrat în casa femeilor. Spuneau că ar fi clienți, dar le-au amenințat pe cele două și au furat 4.200 de lei și alte bunuri din locuință. Cel de-al treilea suspect îi aștepta afară, în mașină.

Bărbații cu vârste între 24 și 33 de ani au fost prinși în flagrant delict, în timp ce tâlhăreau alte două prostituate, din Vâlcea. Ar fi luat de la acestea 2.800 de lei.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, Postului de Poliție Ulmi – I.P.J. Dâmbovița și Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr – I.P.J. Sibiu, au identificat atât autorii faptei, cât și persoana care le-a facilitat transportul la și de la locul săvârșirii faptei, aceștia fiind trei bărbați, în vârstă de 33 ani și 24 ani din județul Dâmbovița. Astfel, la data de 21 ianuarie 2022, în jurul orei 23.59, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au surprins în flagrant delict persoanele anterior menționate, imediat după ce, sub pretextul că ar fi interesați de servicii sexuale contracost, ar fi pătruns într-o locuință situată pe raza județului Vâlcea, unde ar fi amenințat cu acte de violență și cu obiecte ascuțit înțepătoare două persoane de sex feminin și le-ar fi sustras acestora suma de 2.800 lei. De asemenea, transportul la și de la locul săvârșirii faptei a persoanelor bănuit, fiind realizat de către o a treia persoană. În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei bărbați au fost reținuți pentru pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov”, au declarat oficialii IPJ Brașov, citați de brașov.net.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Cine a fost haiducul „Față neagră"? „Zorro al României" era baron și jefuia bogații ARTICOL
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Cum arată, de fapt, interiorul marsupiului unui cangur. Imaginile au devenit virale în mediul online
Film Now
Salma Hayek, mărturisiri despre scena de striptease din „From Dusk Till Dawn”: „Mi-a schimbat cariera”
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...