45 de ani de la producția primei mașini Dacia

Data publicării:
dacia-export-record-de-automobile-intr-o-singura-transa

Povestea primei mărci româneşti de automobile a început în anul 1966, odata cu întemeierea Uzinei de la Colibaşi. Doi ani mai târziu, primul autoturism românesc ieşea pe porţile fabricii: clasica Dacie 1100, o copie fidelă a maşinii Renault 8. La volan se afla chiar conducătorul suprem al statului, Nicolae Ceauşescu.

În vremurile noastre, membrii clubului Retromobil şi-au pregătit maşinile şi s-au întâlnit în Piaţa Sfatului din Braşov, ca să marcheze aniversarea. La fel ca în 1968, primul model atrage şi astăzi toate privirile.

„Sperăm să ne adunăm tot mai mulți posesori de Dacia, pentru că Dacia este o mașină care oricărui român are ceva să-i spună”, spune Horaţiu Popa, organizator.

Unul dintre împătimiţii modelelor Dacia se mândreşte că deţine o raritate.

„E o Dacie 2000, practic, Dacia 2000 este un Renault 20. Au fost asamblate la noi doar pentru securitate, miniștrii și familia tovarășului. Mașina e un pic mai dotată față de celelalte. Are un motor de 2200, are totul electric, geamuri electrice, închidere centralizată, servodirecție, aer condiționat, pilot automat cu comenzile pe volan”, explică Ovidiu Măgureanu, președintele Retromobil.

Indiferent de anul fabricaţiei, fiecare proprietar de Dacie şi-a îmbunătăţit maşina cum a ştiut mai bine. Pentru unii, cheltuiala s-a ridicat la câteva mii de euro.

„Mașina este fabricată în 1971, am cumpărat-o acum un an, am recondiționat-o, era la vopsea originală, 75.000 de kilometri”, spune posesorul unei Dacii.

Succesul automobilelor produse la Mioveni se explică şi prin faptul că oferă un raport calitate-preţ greu de egalat. Astăzi, mai bine de 90% din producţie merge către export, în 37 de ţări de pe patru continente. Anul trecut, Automobile Dacia a ocupat locul al zecelea în topul celor mai valoroase companii din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...