Cursă de autovehicule electrice în Chile: Autorităţile promovează transportul prietenos cu mediul

Data publicării:
chile-2

Autorităţile chiliene organizează în aceste zile mai multe curse de vehicule electrice pentru a promova un transport mai puţin poluant. Nu sunt nici maşini, nici biciclete, ci mai degrabă un hibrid - un mijloc de transport prietenos cu mediul. Câştigători sunt declaraţi mai degrabă cei care termină cursa.

Prima parte a evenimentului i-a provocat pe temerarii constructori de astfel de mijloace de transport total nepoluante să parcurgă şase kilometri pe un drum de munte, către un sat din apropiere de capitala Santiago. Înainte de cursă, toate maşinile au fost controlate pentru a fi eliminate suspiciunile că ar putea fi încărcate pe traseu.

Una dintre maşini, prezentată de Universitatea Catolică, are o baterie al cărei consum echivalează cu consumul a doi litri de benzină.

Piloţii şi constructorii spun că aceste vehicule pot fi utilizate nu doar în transportul urban, ci şi în agricultură, în minerit şi transportul public, fiind capabile să funcţioneze inclusiv cu energie solară.

Cât priveşte cursa, participanţii spun că este încărcată de adrenalină, dar şi de amuzament.

Organizatorii concursului spun că scopul lor este extrem de serios: ei vor să convingă chilienii că astfel de mijloace de transport pot fi folosite în locul motocicletelor atât de populare în capitală. Ei cred că preţul din ce în ce mai mare la carburanţi creează toate condiţiile ca maşinile electrice să câştige teren.

După etapa montană, evenimentul continuă cu o cursă în portul din Valparaiso şi una pe străzile capitalei Santiago de Chile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...