Într-o comună de lângă Oradea se fabrică volane pentru mașini de lux

Data publicării:
volane

Investiţia făcută în localitatea care nu are mai mult de 4.000 de locuitori ajunge la un milion şi jumătate de euro. Fabrica produce numai marfă pentru export. În fiecare săptămână, 500 de volane sunt trimise spre Statele Unite, Coreea sau Italia, unde vor fi montate pe mașini de lux.

„Producem volane pentru Porsche, principalul client, Hyundai, pentru Coreea, și câteva pentru Lamborghini. Angajați avem în jur de 87, momentan, majoritatea sunt din Biharia, 90%. Au făcut traininguri inclusiv în Italia, au fost trimiși pentru schimb de experiență”, spune Monica Orbai, managerul fabricii de volane din Biharia.

Localnicii sunt încântaţi, mai ales că până acum au lucrat doar în agricultură.

Dacă italienii preferă volanele îmbrăcate în piele întoarsă, producătorul german vor ca acestea să fie lucrate în lemn prețios.

La aşa o investiţie, autorităţile locale au promis că vor pune la punct infrastructura. „O să asfaltăm drumul până la hala de producție”, susține Zoltan Szilagyi, viceprimarul comunei Biharia.

Pentru că îşi doresc să extindă producţia fabricii, investitorii vor ca la începutul anului viitor să mai angajeze 30 de persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...