Toyota cheamă în service maşini vândute în România

Data publicării:
Toyota Motor Corp Test-drives New Prius
Foto: Guliver / GettyImages
Toyota Motor Corp Test-drives New Prius
Foto: Guliver / GettyImages

Toyota cheamă în service peste 1.400 de maşini din România.

Producătorul a identificat un potenţial pericol la canistra de carbon activ, aflată în rezervorul de carburant.

Compania spune ca există posibilitatea ca în rezervor să apară o fisură. Iar agravarea acestei probleme ar putea creşte riscul de incendiu.

Modelele Toyota vizate de verificări sunt Auris, Corolla, Prius, Prius+ şi Prius PHV. La acestea se adaugă şi Lexus CT 200h.

„La Toyota există un proces continuu de verificare a calităţii autovehiculelor sale vândute în toată lumea, inclusiv în România, de aceea a decis lansarea unei operaţiuni tehnice special în reţea privind verificarea tehnică a canistrei de carbon activ. Această campanie este în curs de desfăşurare”, au precizat reprezentanţii Toyota România pentru News.ro.

Clienţii nu vor da niciun ban pentru reparaţii, costurile fiind suportate de Toyota, şi vor fi informaţi prin scrisori recomandate, „cu solicitarea de a se prezenta la cel mai apropiat atelier de reparaţii autorizat Toyota, pentru efectuarea campaniei”, mai spun reprezentanţii companiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Motivul pentru care Mihai Mărgineanu și soția lui au fugit în Spania: Nici nu știi ce să zici: ”Mulți...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Dakota Johnson și Pedro Pascal, sărut pasional pe străzile din New York. Imaginile au fost surprinse în...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Soția lui Bruce Willis, despre cum s-a schimbat în bine viața ei de când a anunțat boala actorului: "O...