Care e legătura dintre somn și demență. Studiul care dezvăluie câte ore trebuie să dormim pe noapte

Data publicării:
somn femeie schimbare ora dimineata
FOTO: Shutterstock

O perioadă de somn sub şapte ore sau care depăşeşte nouă ore poate avea un efect negativ asupra performanţelor cognitive ale unei persoane, precum memoria vizuală şi timpul de reacţie, conform unui studiu publicat de University College London (UCL), citat de Xinhua.

O echipă de oameni de ştiinţă de la UCL a analizat date prelevate de la aproape 400.000 de participanţi înregistraţi în baza de date UK Biobank dar şi în iniţiativa ''International Genomics of Alzheimer's Project'', în încercarea de a identifica o posibilă asociere între somn şi funcţia cognitivă şi demenţă, potrivit Agerpres.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care dormeau mai puţin de şapte ore făceau mai multe erori (5%) în cadrul unui test de memorie vizuală, iar cele care dormeau peste nouă ore greşeau chiar mai mult (9% ) la acest test.

''Am recomanda ca majoritatea adulţilor sănătoşi să urmeze recomandarea (de somn) între şapte şi nouă ore'', a declarat doctor Victoria Garfield de la UCL, unul dintre autorii studiului.

''În mare, studiul nostru subliniază importanţa duratei somnului în relaţie cu funcţia cognitivă. Acest lucru sugerează că îmbunătăţirea obiceiurilor de somn ar putea fi benefice pentru sănătatea cognitivă'', a notat un alt participant la cercetare, Albert Henry, din cadrul aceleiaşi universităţi.

Pentru analizarea asocierii dintre somnul insuficient sau excesiv şi demenţă este nevoie de mai multe studii, au notat oamenii de ştiinţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta