Căutătorii de comori din România pun în pericol un important patrimoniu istoric

Data publicării:
Foto: Carpati.org
Foto: Carpati.org

 

Movilele funerare de pământ din județul Timiș au fost grav afectate de căutătorii de comori și de agricultura intensivă din ultimii ani.

dorobantu__tl._-col
Foto: Carpati.org

Zece dintre movile sunt în pericol iminent de a fi distruse, a declarat, marți, pentru Agerpres, consilierul pe probleme de arheologie al Direcției Județene pentru Cultură (DJC) Timiș, Victor Bunoiu.

„Dintre cele aproximativ 400 de movile funerare din Banat, menționate în literatura de specialitate, doar patru au fost supuse cercetărilor arheologice în ultimii 70 de ani. Una dintre cele mai afectate este movila (grămurada) de la Jupani (parte din situl Susani)'', a atras atenția Bunoiu. 

Arheologul din cadrul DJC Timiș a precizat că în urma cercetărilor de teren din acest an, au fost cartate aproximativ 50 de movile de pământ din județ și s-au inventariat și siturile puternic afectate de agricultură sau de căutătorii de comori, pentru că acestea ''trebuie supuse cu prioritate unor cercetări arheologice în vederea salvării, atât cât mai este posibil, a informațiilor științifice''.

Aflată într-o stare puternică de degradare, ca urmare a numeroaselor acțiuni de braconaj arheologic, movila funerară de la Jupani a constituit vara aceasta subiectul unei ample cercetări arheologice de salvare.

„Cercetările din această vară asupra movilei au scos la iveală faptul că este vorba cu siguranță de amenajări cu caracter funerar, morții care sunt depuși în movilă fiind incinerați'', a declarat coordonatorul științific al cercetării de la Susani, arheologul Dragoș Diaconescu, într-o conferință de presă.

Movila numită grămurada de la Jupani este situată pe malul pârâului Glavița, are o înălțime de 3,5 metri, un diametru maxim de 44 metri și este încadrată în epoca bronzului.

„În străinătate, sub astfel de movile se amenajează puncte muzeale care atrag mulți turiști, iar dacă va exista interes, se va putea face și în județul Timiș la fel, cu exponate culese din ceea ce se descoperă de către arheologi'', a menționat Victor Bunoiu.

Cercetarea a fost realizată de specialiști ai DJC Timiș, Universitatea de Vest Timișoara, Muzeul de Istorie și Etnografie și Artă plastică Lugoj, Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Timișoara, cu sprijinul Primăriei Traian Vuia.

„Dacă în perioada 2006 — 2012 existau cel mult șapte solicitări de autorizare (pentru detectoare de metale, n.r.) într-un an, în perioada următoare numărul acestora a crescut de mai bine de patru ori. În prezent, la nivelul județului Timiș există peste 100 de posesori autorizați de detectoare. Numărul descoperirilor raportate de aceștia este însă de 25 de ori mai mic'', declara Sorin Predescu, directorul Direcției pentru Cultură și Patrimoniul Național Timiș.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...